În cele ce urmează, în mod evident ne vom face atât ceva amici cât și ceva inamici printre cei care vor citi aceste rânduri. Îi rugăm să citească fiind conștienți că opiniile precizate aici sunt bazate pe experiențele și cunoștințele noastre, care în mod evident sunt limitate și pot fi subiective. Vom menționa totuși că, ele au în spate o sumă de cunoștințe acumulate (și verificate) anterior, iar latura subiectivă nu a fost încurajată în niciun fel de vreo afiliere emoțională sau comercială, astfel încât totuși toate cele menționate în continuare, deși vor contrazice folclorul legat de  ”teoria RIFE” asupra electroterapiei, pot fi socotite destul de pertinente.

În fapt, despre Rife și dispozitivele de electroterapie ce i-au consacrat numele, știam de ceva vreme și, deși socoteam principiul perfect aplicabil, nu prea îl luam în seamă, deoarece (neștiind cum proceda Rife în experiențele sale inițiale) nu socoteam că este o metodă bună de abordare a electroterapiei. Părerea noastră era întemeiată într-o anumită măsură, deoarece ulterior am aflat care era acest mod de lucru care fusese folosit inițial și abandonat apoi din motive mai mult sau mai puțin dependent de cauze obiective și necesare.

Pentru cei ce nu cunosc foarte bine subiectul, să facem o scurtă incursiune în trecut:

La sfârșitul secolului trecut, un cercetător pe nume Rife, astăzi considerat de către unii un geniu, iar de către alții … mai puțin, și-a dat seama că toate moleculele corpurilor vii se supun unor procese de rezonanță, inclusiv de natură electrică, astfel încât anumiți compuși aflați în structurile bacteriilor dăunătoare, a virusurilor etc., să poată fi distruși selectiv de o radiație electromagnetică, pe o frecvență corectă și cu O ENERGIE ADECVATĂ. Ca atare, a folosit echipamente destul de sofisticate pentru acea vreme, care în fond nu constau în altceva decât în generatoare de semnal, amplificatoare și tuburi emițătoare de radiații electromagnetice (ray tubes, oarecum similare tuburilor cu raze X, dar care nu generau raze X) și prin care se focaliza o undă electromagnetică cu o frecvență reglabilă asupra unui țesut bolnav, sau a unei culturi de bacterii etc. Rezultatele sale au fost semnificative dar, totuși, au fost marcate de anumite inconsistențe, datorate mai ales lipsei de pregătire specific inginerească (Rife nu era inginer electronist, la aceasta ne referim), astfel încât o parte (dacă nu toate) dintre frecvențele descoperite, au fost notate sau înțelese greșit. Astfel, unul dintre fenomenele care i-au scăpat lui Rife a fost acela că toate semnalele la ieșirea din ray tube (tubul emițător) aveau multe distorsiuni și deci și multe armonici, astfel încât el a confundat uneori frecvențele fundamentale cu armonicele semnalelor.

Cu toate acestea, munca sa a fost memorabilă și de pionierat, astfel încât chiar dacă acum pare pierdută, este demnă de toată aprecierea. De ce pierdută? Păi nu a fost continuată, și mai ales nu în forma inițială, ci într-o formă foarte îndepărtată de ceea ce a facut el atunci, din diferite motive.

Mai întâi, FCC, o comisie de reglementare americană, a impus anumite limitări în folosirea semnalelor electromagnetice radiante, pentru a limita interferențele electromagnetice, astfel încât echipamente ca cel al lui Rife deveneau foarte greu de folosit, ele fiind echivalentul unei stații de emisie relativ puternice.

Mai apoi, o serie de neînțelegeri cu unii dintre partenerii săi (motivate probabil de dorința acestora de a face și ei ceva mai mulți bani de buzunar), iau determinat pe aceștia să construiască un fel de surogat de aparate, care în imaginația lor ar fi trebuit să facă același lucru.

Aparatele originale utilizau frecvențe ridicate. Aceste ”replici” însă utilizau frecvențe audio, în ideea că,  așa cum se știe, un semnal cu frecvența fundamentală relativ mică, cu o formă de undă nesinusoidală (dreptunghiulară de exemplu), va avea “în compoziție” un număr foarte mare de frecvențe suplimentare, mai mari decât frecvența fundamentală de un număr întreg de ori, teoretic până la infinit, deci nu mai era (în mintea lor) necesar să se folosească semnale de frecvențe atât de mari ca cele folosite de Rife, ci erau suficiente subarmonici ale acestora. Astfel, un semnal de 1500 kHz, putea fi văzut de exemplu atât ca armonica 1000 a unui semnal de 1500 Hz, cât și ca armonica 1500 a unui semnal de 1000 Hz, în anumite condiții.

Și, desigur, în principiu este adevărat. Ceea ce însă nu știau pe atunci era faptul că, asa cum am precizat mai devreme, acele semnale (generate de Rife) aveau la rândul lor armonici mai înalte la ieșirea din raytube, și al căror efect era neglijat datorită necunoașterii.

Mai mult decât atât, și cel mai important, este însă faptul că dacă ar fi să facem o analogie, acest mod de a acționa este similar cu a spune că o bucățică mică de prăjitură este la fel ca una mare, deoarece are același gust. Despre ce este vorba?

Așa cum bucățica mică de prajitură (o armonică înaltă, 1500 de exemplu) este sau poate fi doar o ilustrare a prăjiturii mari și nu ține de foame (neapărat), tocmai pentru că nu este o bucată mare de prăjitură (armonica a doua, sau a treia de exemplu), tot așa o armonică superioară a unui semnal, deși există, are o energie care poate fi mult mai mică, până la insignifiantă, față de semnalul fundamental.

Astfel, armonica 1500, poate avea o energie de 1500 de ori mai mică decât a semnalului fundamental, deși în general este chiar și mai mică, astfel încât a produce 1500 kHz generând un semnal dreptunghiular de 1000 Hz (este doar un exemplu imprecis), va face ca energia semnalului de 1500 kHz să fie de 1500 ori (să zicem) decât ce ar trebui să aplicăm.

În acest fel, dacă noi vom aplica un semnal dreptunghiular cu 9V amplitudine (de exemplu) și frecvența de 1000 Hz, pentru că așa cum spun foarte mulți “înțelepți” (a se nota ghilimelele) în spectrul său va fi și frecvența de 1500 kHz, noi le vom spune acestor “înțelepți” că da, așa este, dar componenta respectivă va avea o energie de 1500 de ori mai mică, iar tensiunea “echivalentă” va fi de, să zicem, 6mV, adică sub orice potențial biologic de acțiune, ca să nu mai vorbim că vorba aceea, îl aplicăm unui corp întreg, de 70 de kg, și nu unei culturi de bacterii.

Din acest motiv, vă sugeram să fiți atenți la folosirea acelor “liste de frecvențe” de pe internet, care uneori chiar specifică faptul că acele frecvențe sunt mici pentru că sunt “subarmonici” ale frecvenței utile, pentru că acele frecvențe sunt precizate de persoane incompetente, mânate în general de diverse interese.

În niciun caz printre frecvențele de rezonanță ale constituenților unui virus nu se vor afla frecvențe de ordinul hertzilor, deși pot exista mecanisme suplimentare de acțiune (pe care nu le precizează nimeni nici ca și existență nici ca și mod de acțiune) și la asemenea frecvențe, extrem de reduse. În general însă de vină sunt doar lăcomia combinată cu mediocritatea, ca și cauze ale proliferării acestor falsuri. Falsuri care își poartă cu mândrie eticheta “original Rife”, și care sunt în general generatoare de semnal extrem de simple, fără vreo altă utilitate (cel mai adesea) decât de a-i îmbogăți pe cei care le vând.

Din păcate echipamente similare cu cele utilizate de Rife sunt rare, dacă există. Atunci când totuși se pot eventual găsi, ele sunt extrem de scumpe. Nu ne miră aceasta, atât timp cât am văzut comercializate dispozitive care nu făceau altceva decât să aprindă alternativ doua led-uri (identice cu cele utilizate de șoferi la bordul mașinilor Dacia acum câteva decenii), cu sume care depășeau 2000 de euro!

Revenind la frecvențe, am văzut și lucrări în care asemenea frecvențe par a fi date mai corect (cum ar fi una dintre celebrele cărți ale Huldei Clark, nu mai știu cum se numește), deși unele ni se par fantasmagorice, din anumite motive, pe care le vom explica la momentul potrivit.

A se înțelege faptul că dacă am menționat mai sus despre Hulda Clark, nu înseamnă că îi susținem ideile. Or fi bune unele, dar nu putem fi de acord cu toate cele susținute prin cărțile dumneaei. Ca exemplu, așa-zisul “zapper” a cărui schemă este cred chiar publicată într-o astfel de carte a ei, face parte exact din categoria de “trăsnăi mediocre” despre care am vorbit mai sus, și care este un simplu generator care chipurile “generează un spectru larg, ce conține toate frecvențele” necesare pentru distrugerea paraziților, deși în listele de frecvențe publicate de către dumneaei sunt precizate valori clare, cu benzi de frecvență relativ strânse, pentru fiecare dintre frecvențele de rezonanță ale microrganismelor considerate.

Dacă însă vom pune împreună faptul că un astfel de generator este ușor de realizat de către un electronist, că este ieftin (cutia și electrozii costă mai mult cu siguranță), că poate fi produs ușor în serie ȘI CĂ POATE FI VÂNDUT EXTREM DE SCUMP, de zeci de ori prețul de producție, înțelegem cum (cu ajutorul ignoranței clienților) asemenea ”aparate terapeutice” au proliferat foarte mult.