Electroterapia a fost și este o componentă a fizioterapiei de la începuturile acesteia, însă modalitățile actuale de abordare a electroterapiei diferă destul de mult de cele de acum 60 de ani. Toate aceste modalități (cu excepția bio-feedback-ului) implică introducerea unei cantități de energie într-un sistem biologic. Această energie provoacă una sau mai multe schimbări fiziologice, care sunt folosite pentru beneficiul lor terapeutic. Astfel, pentru a obține efectele dorite, este necesară calcularea dozei potrivite de energie care să fie administrată pacientului.
Corpul bioelectric
Activitatea electrică a corpului a fost utilizată de multă vreme atât pentru diagnosticare, cât și pentru monitorizare în cadrul medicinei. Exemplele de folosire a activității electrice a corpului includ ECG, EMG, EEG. Cercetările recente au început să privească la țesuturile care nu erau privite în trecut ca excitabile, dar, în care a fost demonstrată existența unei activități electrice de origine endogenă. Aceasta din urmă are la bază o varietate de surse, unele binecunoscute, în vreme ce altele au încă o origine și un mecanism de control obscure.
Celula bioelectrică
Fiecare celulă vie are un potențial de membrană de aproximativ -70 mV, interiorul celulei fiind încărcat negativ față de suprafața sa externă. Potențialul de membrană al celulei este strâns legat de mecanismele de transport prin membrana celulară datorită faptului că majoritatea materialului care trece prin membrană este ionic (sunt particule încărcate electric). Astfel, dacă mișcarea particulelor încărcate electric se schimbă, acest fapt va influența potențialul de membrană. Invers, dacă potențialul membranar se schimbă, acest fapt va influența mișcarea ionilor.
Acest potențial membranar este masiv, relativ la dimensiunea celulei. Membrana are o grosime în jur de 7-10 nm (10-9m). Voltajul echivalent este în jur de 10 milioane de volți pe metru. Energia de la nivelul membranei și, de asemenea, de la nivelul organitelor celulare, oferă potențialul pentru schimbarea comportamentului celulei, unul din dezideratele electroterapiei, și, astfel, diferențiază între ele celulele și țesuturile, în ceea ce privește comportamentul lor. Aceasta este explicația pentru faptul că celulele și țesuturile diferite răspund preferențial la diferite tipuri de energie și la diferite doze.
Abordări ale electroterapiei
Luând în considerare sistemul energetic al celulei vii, sunt două posibilități de abordare a electroterapiei. În primul caz, putem administra celulei suficientă energie pentru a depăși energia membranei și, astfel, să forțăm celula să-și schimbe comportamentul. În al doilea caz, putem administra niveluri mult mai scăzute de energie și, în loc să forțăm membrana să-și schimbe comportamentul, aceasta poate fi doar “gâdilată”. Această gâdilare produce excitarea membranei care, la rândul său, produce excitarea celulară. Celulele excitate fac aceeași treabă ca și celulele obișnuite, dar într-un ritm mai alert și mai intens.
În ceea ce privește potențialul electric endogen al celulei, sunt mai multe aspecte interesante, relevante pentru fizioterapeuți și pentru alte categorii de oameni care lucrează în domeniul reabilitării. Astfel, unul dintre aspectele cele mai evidente este posibila legatură între activitatea bioelectrică endogenă și energia furnizată din exterior (într-o varietate de forme), cu ajutorul electroterapiei.
În ultimii ani este o tendință generală de a reduce nivelurile de energie aplicată în electroterapie. Dozele de tratament cu ultrasunete sunt semnificativ mai mici (în termeni de intensitate și frecvență) decât s-a considerat anterior ca fiind eficiente. Pulsurile de unde scurte folosesc actualmente niveluri de putere cu câteva ordine de mărime mai mici decât acelea aplicate în terapia clasică cu unde scurte. Terapia laser este un alt exemplu de folosire clinică a unor niveluri mai scăzute de energie pentru tratarea țesuturilor deteriorate, iritate sau traumatizate.
Principiul fundamental al acestor abordări este ca administrarea unei puteri/energii mai scăzute poate îmbunătăți abilitatea naturală a corpului de a stimula, de a direcționa și de a controla procesele de vindecare și de reparare a țesuturilor. În loc ca celulele să fie “lovite” cu niveluri ridicate de energie, forțându-le astfel să răspundă, administrările de energie scăzută urmăresc să gâdile celulele, să le stimuleze să funcționeze la un nivel mai ridicat și, astfel, sunt folosite resursele naturale ale organismului pentru a rezolva problema.
Această filosofie poate fi aplicată în mai multe domenii terapeutice, nu exclusiv electroterapiei, deși aici se aplică foarte bine. În această direcție se fac investigații în mai multe domenii, luând în calcul posibilitatea folosirii activității bioelectrice endogene ca un mecanism de bio-feedback care să permită pacientului să controleze procesul propriei sale vindecări, măsură a efectelor fiziologice obținute cu ajutorul unei varietăți de modalități electroterapeutice (incluzând terapia cu pulsuri de unde scurte și terapia interferențială). O altă zonă de interes este de a administra energia externă la niveluri foarte scăzute (terapiile cu microcurenți), curenții fiind asemănători curenților endogeni care sunt eficienți din punct de vedere fiziologic. Sunt deja mai multe aparate care funcționează pe această bază și cercetarea face progrese vizibile în acest domeniu.
