Notă: sistemul medical Ayurveda precizează că planta de cannabis TREBUIE PREPARATĂ în mod specific pentru utilizarea terapeutică, pentru a evita o serie de efecte nocive, fizice, mentale sau spirituale, mai ales la utilizarea pe termen îndelungat, indiferent dacă planta este consumată crudă sau preparată termic.
O serie de experiențe realizate de către „comunitatea” crescătorilor și consumatorilor de cannabis, arată că planta nu este total lipsită de efecte psihoactive, chiar și în stare crudă, eventual sub formă de suc. Aceste efecte pot deriva fie din faptul că, chiar și în cantități reduse, THC-ul și CBD-ul se regăsesc și în planta verde, fie din cauză că efectele respective sunt produse și de către alte substanțe active din plantă, care se regăsesc în planta vie. Este însă drept că există relativ puține ființe umane care au sensibilitatea necesară pentru a le putea discerne, dar asta nu înseamnă că ele nu există.
În mod incorect, majoritatea ființelor umane consideră că nu sunt altceva decât corpul fizic, deci efectul unei plante asupra unei capre ar trebui să fie similar cu cel produs asupra unui om. Această viziune este, trebuie să o spunem, eronată.
Deoarece însă efectele medicației de sinteză sunt adeseori mult mai nocive decât cele ale utilizării cannabisului, preferăm să menținem o relativă neutralitate în atitudinea noastră față de utilizarea terapeutică a cannabisului, existând modalități de utilizare care să minimizeze impactul nociv pe care utilizarea sa pe termen lung îl poate avea.
În articolul de mai jos, vom prezenta opina dr. Abrams, o persoană cu o experiență medicală semnificativă, care a studiat utilizarea sub formă crudă a cannabis-ului.
În opinia sa (cu care nu suntem de acord, dat fiind că domnia sa neglijează total impactul energetic, informațional și spiritual al plantei), utilizarea ei sub formă de sucuri de frunze şi inflorescenţe, mai ales în stadiul în care planta este tânără, fără să fi produs seminţe, pare să aibă mai puține colaterale dăunătoare față de utilizarea THC-ului sau CBD-ului (deci utilizarea plantei procesate termic).
Astfel, THCA-ul, deşi nu este psihoactv, este ușor euforizant, iar CBDA-ul se pare că este antiinflamator și antipsihotic. Mai mult, la originea acestor acizi, stă acidul canabigerolic, CBGA, care are la randul lui o serie de alte efecte decât ale canabinoizilor menționați. Cu excepţia unor soiuri rare, în care CBGA este în mod normal majoritar, la aproape toate soiurile de plante, CBGA este întâlnit doar în planta tânără. Cantitatea, raportul cu ceilalţi acizi, variază de la soi la soi, de la plantă la plantă, dar acesta este un aspect secundar.
În toată această poveste, a tratamentelor bolilor grave cu cannabis-ul utilizat în stare crudă, există cel puțin o dificultate. În acest moment, utilizarea acestei plante este ilegală, sau cvasi ilegală. Chiar şi cânepa de cultură, pentru seminţe sau fibre, care nu este chiar de tot ilegală, are un cadru legal de cultivare restrictiv, şi printre altele, inflorescenţele şi frunzele nu se pot ridica de pe câmp. În mod normal acestora li se dau foc după recoltarea seminţelor.
Ce e drept, nici nu este de mirare. Puţini ştiu că din cânepa de cultură, dacă ai o cantitate semnificativă, poţi obţine destul CBD pentru a îl transforma după o serie de reacţii chimice, în THC, fapt valabil şi pentru cânepa sălbatică. Desigur, trebuie să ai pregătirea, substanţele, laboratorul, dar … se poate.
În cazul în care se dorește exclusiv utilizarea în scop terapeutic, utilizând planta sub formă crudă, pentru a beneficia de efectul unui astfel de tratament, o persoană ar trebui să aibă o cultură permanentă de câteva (multe) zeci de plante, lucru simplu dacă ar fi crescute la exterior, pe câmp, unde le este locul, şi ceva mai dificil dacă ele trebuie crescute la interior.
În continuare, iată și articolul privitor la opinia dr. Abrams despre această modalitate de consum, (pe care vă rugăm să rețineți că nu o considerăm mai adecvată decât cea a plantei preparată termic, decât prin faptul că psihoactivitatea plantei este mult redusă).
…
Donald Abrams este șeful clinicii de Hematologie și Oncologie de la Spitalul General din San Francisco și profesor de medicină la Universitatea din California, San Francisco. El face cercetări asupra folosirii canabisului medical și, drept rezultat, a devenit un susținător al folosirii medicale a canabisului.
Abrams a spus, “Dacă canabisul ar fi fost descoperit într-o pădure amazoniană, oamenii s-ar fi străduit să se folosească cât se poate de mult de toate beneficiile plantei. Din păcate, canabisul are o istorie marcată de persecuții”.
Abrams apare în filmulețul care însoțește acest articol. Filmul ”Frunza” oferă o perspectivă cumva unică în ceea ce privește beneficiile ingerării de canabis medical în forma sa crudă și introduce tehnica cea mai nouă pentru a face asta, extragerea sucului din planta verde. Sucurile extrase prin presare din verdețuri sunt foarte populare în America chiar în momentul de față, așa că nu este nimic surprinzător că cineva s-a gândit să ia în considerare beneficiile extragerii sucului din canabis. De fapt, unii oameni chiar au sugerat că și canabisul ar trebui considerat o verdeață.
Verdețurile sunt definite în mod tipic ca ”plante erbacee crescute pentru o parte comestibilă, consumată de obicei în timpul mesei”. Aceasta se referă tipic la frunzele, rămurelele, florile sau rădăcinile unei plante. În 1967, înțelesul ”zarzavatului” era ” plantă cultivată pentru hrană, iarbă comestibilă sau rădăcină”. Unele verdețuri pot fi consumate în stare crudă și altele trebuie gătite pentru a fi comestibile. Atunci când anumite fructe și verdețuri sunt încălzite, ele își pierd majoritatea enzimelor și nutrienților binefăcători. Lucrurile stau la fel și în cazul canabisului.
Beneficiile pentru sănătate ale sucului de canabis
Tehnicile de preparare ale canabisulu sunt alese în funcție de beneficiile pe care le urmărești de la plantă. Prin extragerea sucului din canabis, poți avea parte de cele mai multe beneficii medicale ale plantei, fără starea de euforie. În forma sa crudă, canabisul este încă psihoactiv, neavând, totuși, efectele medicale care apar prin fumarea sa sau prin consumarea unor alimente cu canabis. De fapt, Abrams afirmă că dobândirea efectelor psihoactive din canabis este doar un aspect al plantei, care îi preocupă pe oameni, dar care ”nu are nimic de a face cu 34 de milioane de ani de evoluți pe care îi are planta”. Courtney este un specialist în administrarea în stare crudă a canabisului și este ferm convins de puterile vindecătoare ale plantelor.
Dr. William L. Courtney afirmă “Canabisul a capturat aceste molecule care ajută sistemul regulator al corpurilor noastre să fie mai eficient. În concluzie, este un aliment esențial care ajută toate cele 210 tipuri de celule să funcționeze mult mai eficient. Chiar nu mă mai refer deloc la canabis ca la un medicament, ci doar ca la un supliment alimentar esențial”.
Înțelegând faptul că canabisul fumat poate fi folosit în fapt ca o terapie medicală, Courtney este de părere că în forma sa crudă, cannabisul are un potențial preventiv. El afirmă că această plantă este ”cea mai importantă verdeață de pe planetă” (nota noastră – exagerează) și că poate asista funcționarea sistemului imunitar (da, dar nu ca stimulator, ci dimpotrivă), poate oferi beneficii antiinflamatorii și să îmbunătățească metabolismul oaselor și funcțiile neurale. Canabisul este chiar capabil să inhibe creșterea celulelor canceroase (doar pentru anumite linii, nota noastră), conform documentarului; și lista poate continua mai departe. Conform doctorului, atunci când gătești sau când fumezi canabisul, pierzi de fapt 99% dintre beneficiile pe care le oferă canabisul. În forma sa crudă, planta conține THCa (Tetrahidrocanabinolic acid) și CBDa (Acid Canabidiolic) care trebuie încălzite pentru a produce THC și CBD.
Doar atunci când decarboxilezi THCa, acesta se schimbă în THC și are efecte psihoactive specifice stării de euforie, obișnuită atunci când fumezi canabis. În plus, corpul este în stare să tolereze doze crescute de canabinoizi, atunci când canabisul este consumat în formă crudă. Atunci când fumezi canabis, THC acționează de fapt ca un agonist al receptorilor CB1 și corpul poate absorbi doar 10 mg o dată (aici se înșeală într-o anumită măsură, deoarece utilizarea intensivă duce la creșterea toleranței).
Numai când decarboxilezi THCa, convertindu-l în THC, canabisul provoacă efecte psihoactive sau starea de euforie cu care poate sunteți obișnuiți atunci când fumați canabis.
Doctorul recomandă vaporizarea pentru a avea parte de activitatea THC puternic antioxidantă, antiemetică și stimulatoare a metabolismului prin intermediul activării agoniste a receptorilor CB1. Courtney sugerează că ”dacă încălzești planta, vei decarboxila THCa și vei dobândi stare de euforie. Vei obține cele 10 mg de THC. Dacă nu o încălzești, poți avea parte de 500-600 mg, poți s-o folosești în dieta zilnică și să obții efectele antioxidante și neuroprotectoare care apar la sute de mg. Tocmai această creștere dramatică a dozei, de la 10 mg de THC psihoactiv la 500-1000 mg de THCA, CBDA și CBGA nonpsihoactive, este cea care face diferența principală între ”Marijuana medicală” tradițională și dieta alternativă cu canabinoizi din canabis”.
În prezent, FDA a aprobat o doză tolerabilă de 600 mg/zi ca medicament nou medicament de investigație. Aceasta face ca potențialul terapeutic al consumului de suc conținând 600 mg de CBDA să fie mult mai mare decât cel al canabisului încălzit. Luând în considerare faptul că procentajele de CBD sunt în mod tipic sub 1% în cazul majorității tulpinilor, ar fi imposibil din punct de vedere fizic să fumezi destul de mult canabis într-o zi ca să ingerezi o doză de 600 mg CBD (nota noastră: între timp s-au dezvoltat destule soiuri cu conținut predominant, și ridicat, de CBDa).
Comunicarea bidirecțională cu celulele nervoase
Un articol scris în decembrie 2004 în jurnalul Scientific American scria despre o substanță din canabis care ar putea facilita comunicarea bidirecțională între celulele nervoase. Cercetătorii au explicat că există un canal de transmisie nervoasă care este principalul răspunzător în inflamația produsă în corp, în cazul existenței unei probleme patologice. Celulele imunitare sunt atacate în mod continuu și nimic nu comunică nervilor să le spună să se liniștească. Atunci când aduci canabinoizi în sistem, este făcută posibilă o comunicare bidirecțională și inflamația este redusă. Canabinoizii lucrează pentru a preveni sau pentru a lupta cu simptomele, asigurând o comunicare bidirecțională în sistemul nervos.
Ethan Russo este consilier senior medical la GW Pharmaceuticals, o companie britanică care produce un spray administrabil pe cale orală, numit Sativex. La mijlocul anilor ’90, Russo și-a luat un concediu sabatic în Peru după ce și-a părăsit practica neurologică care credea că implică prescrierea unor medicamente cu efecte secundare toxice. La întoarcerea sa, el a afirmat că marijuana are ”cel mai mare potențial medical dintre toate plantele”.
Un citat din Russo, ”CBD lucrează asupra receptorilor și, după cum se dovedește, avem canabinoizi în corpurile noastre, canabinoizi endogeni, care se dovedesc a fi foarte eficienți în reglarea funcțiilor imunitare, a funcțiilor nervoase și a funcțiilor oaselor. Sistemul canabinoid endogen acționează ca un modulator de reglaj fin a acestor sisteme și dacă ceva este deranjat din punct de vedere biochimic în cazul corpului unei persoane, se poate ca acest sistem canabinoid poate reechilibra lucrurile din nou”.
Russo sugerează că oamenii care nu produc în mod natural cantitatea necesară de endocanabinoizi pot fi mult mai susceptibili la boli precum sindromul de colon iritabil, glaucomul și migrenele. Fata din filmulețul de mai jos, Kristen Peskuski, ne spune povestea ei incredibilă despre cum a folosit sucul de canabis pentru a trata ceea ce ea numește ”tulburare prin deficiența canabinoizilor endogeni”. Kristen a suferit de mai multe probleme de sănătate care includ lupus, artrită reumatoidă, endometrioză, cistită interstițială, hipoglicemie, anemie, sinuzită cronică, infecții bacteriene cronice și alte boli serioase înainte de a începe să se trateze cu suc de canabis.
Ceea ce este interesant în povestea lui Kristen este că fumatul marijuanei nu a fost atât de eficient ca și consumul de suc de canabis. Înainte de a începe să prepare suc de canabis, Kristen a fumat un sfert de uncie de canabis pe zi (circa 7g, adică… foarte mult), consumând de asemenea și mai multe alimente și concentrate cu canabis. Acum nu mai folosește antibiotice și folosește doar suc de canabis ca adjuvant în toate problemele ei de sănătate. Doctorul său obstetrician și ginecolog crede că această plantă se poate să-i fi folosit și pe parcursul sarcinii care, inițial, părea imposibilă datorită istoricului său de endometrioză.
Sfaturi și sugestii pentru extragerea sucului din canabis
Mai jos este o listă de recomandări făcute de Dr. Courtney în ceea ce privește extragerea sucului din canabis crud:
- Când vine vorba despre extragerea sucului, așa cum se petrece cu orice plantă, cu cât este mai proaspătă, cu atât este mai bună.
- Canabisul care a fost uscat și pregătit pentru fumat nu este potrivit pentru extragerea sucului.
- Dr. Courtney recomandă ca pacienții să extragă sucul din 15 frunze și din doi muguri mari (2 până la 4 inch) în stare crudă, pe zi.
- Mugurii în stare crudă sunt florile recoltate când glandele cu THC sunt mai degrabă transparente decât de culoarea chihlimbarului.
- Este recomandat să amestecați sucul de canabis cu sucul extras dintr-o altă plantă pentru a tăia din amăreala canabisului crud.
- O alegere obișnuită este sucul de morcovi și un raport de 1 parte de suc din canabis la 10 părți de suc de morcovi este o alegere bună.
- Împărțiți băutura în 3 părți și beți la fiecare masă, sau păstrați până la 3 zile la frigider, într-un recipient bine închis.
Notă finală: așa cum am mai spus, chiar dacă cele precizate mai sus pot fi entuziasmante, asta nu înseamnă că nu există și părți neplăcute ale acestei utilizări. Pentru mai multe detalii, citiți și celelalte articole, și în mod special cel privitor la prepararea corectă a plantei, care va fi prezentat în curând.