Sursa: pureanalytics.net
Una dintre întrebările frecvente la seminariile pe tema cannabisului medical este „cum aleg canabinoizii pentru tratament, activați sau neactivați?” În fapt, experiența pacientului este foarte diferită, acest lucru depinzând de forma în care sunt consumați canabinoizii, adică acidă sau activată. În planta aflată în creștere, cei doi canabinoizi principali există aproape în întregime în forma acidă, ca THCA și CBDA sau THC-acid și CBD-acid. Atunci când acești canabinoizi acizi sunt încălziți, are loc o reacție chimică, numită „decarboxilare„, numită, de asemenea, și „activare”. Ca rezultat al încălzirii, canabinoizii își schimbă forma pentru a deveni THC și CBD. Această încălzire care cauzează activarea poate fi ca urmare a fumatului, a vaporizării sau prin încălzirea unei mixturi de unt și cannabis, de exemplu. Activarea completă în alimente are loc dacă influzia de cannabis a fost încălzită la 100 C timp de 90 minute. Încălzirea pentru un timp mai scurt sau la o temperatură mai joasă poate conduce la o activare parțială.
Atunci când se lucrează cu cannabis cu THC predominant, diferența între THC-acid și THC activat este foarte importantă pentru utilizator. THC-acid este non-psihoactiv. Consumarea de THC-acid nu conduce la stări euforice. Situația este foarte diferită de efectele THC activat care este consumat când cannabisul este fumat, vaporizat sau a fost încălzit în anumite condiții înainte de ingerare. THC activat contribuie la stări psihedelice în cazul majorității pacienților. În ultimii ani, ideea de a extrage suc din cannabis crud sau de a consuma tincturi din cannabis și rășină extrasă cu ajutorul apei, preparată fără încălzire, a prins în multe cercuri. Mulți pacienți, în special aceia în vârstă, caută o alternativă a terapiei cu cannabis care nu este psihedelică în mod semnificativ. Pacienții care au făcut terapie zilnică cu THC-acid și CBD-acid remarcă în general că simptomele lor s-au atenuat în câteva zile până la câteva săptămâni după ce au început să consume canabinoizi în formă acidă. Mulți pacienți au raportat rezultate bune în cazul sclerozei laterale amiotrofice, fibromialgiei, sclerozei multiple, neuropatiei; totuși, trebuie reținut că după încetarea terapieicu THCA sau CBDA, simptomele au revenit repede în majoritatea cazurilor. Pe de altă parte, terapia cu THC activat este folosită de pacienți cu dureri, greață, anorexie, depresie, insomnie și multe alte probleme de sănătate. De asemenea, terapia cu CBD activat s-a dovedit a fi eficientă pentru durerile cronice datorate spasticității, pentru convulsii și inflamații, precum și pentru înlăturarea anxietății. Pentru mulți pacienți care suferă de o durere acută sau au un episod de durere care necesită un tratament imediat, terapia cu canabinoizi activați poate aduce o ușurare rapidă. În cazul terapiei cu THC, stările euforice însoțesc consumul. Acesta nu este cazul cu CBD activat. CBD, fie în formă acidă, fie în formă activată, nu este psihoactiv și nu dă stări de intoxicare sau euforie. Trebuie notat că, în majoritatea cazurilor, CBD este însoțit de niveluri scăzute sau moderate de THC. Consumul de CBD și THC împreună poate conduce la unele stări psihedelice, datorită prezenței THC-ului. Mulți pacienți raportează că psihoactivitatea experimentată prin consumul THC împreună cu CBD este mai redusă decât atunci când THC este consumat de unul singur în aceeași cantitate. Având o înțelegere mai bună asupra calităților terapeutice ale canabinoizilor acizi față de canabinoizii activați, pacienții au un spectru mai larg de opțiuni terapeutice care să se potrivească necesităților și preferințelor dictate de starea specifică de boală. Mulți pacienți se orientează către o abordare terapeutică combinată, pentru a se bucura de beneficiile terapiei cu canabinoizi, atât în stare acidă, cât și în stare activată.