Toxicitatea argintului. Ce cantitate poate deveni dăunătoare?
Aproape orice poate deveni dăunător atunci când este utilizat în exces. „Banala” apă, dacă este băută în cantități mult mai ridicate decât necesarul zilnic, poate induce pe termen lung o severă demineralizare, care uneori poate fi fatală.
Este posibil, așadar, ca argintul coloidal (sau sub alte forme) să vă facă rău? Bineînțeles, mai ales atunci când nu este utilizat în mod adecvat.
Ca o concluzie pe care o vom menționa în avans, dozele reduse de argint par să fie inofensive pentru majoritatea oamenilor, în timp ce dozele foarte ridicate pot fi toxice. Deși există informații care pot servi ca referință, variabilitatea foarte mare a fioziologiei umane, împreună cu domeniul larg de aplicabilitate și numărul relativ ridicat de compuși sau forme în care argintul poate fi prezent, toate acestea fac dificil un răspuns precis la întrebările: „cât, când și cum” referitoare la ingerarea argintului coloidal.
Marea majoritate a datelor toxicologice provin din studiile efectuate asupra sărurilor de argint, precum și asupra argintului proteinat, care datează încă de la jumătatea secolului trecut. Concentrațiile în care erau utilizate medicamentele respective erau mult mai ridicate decât cele ale majorității produselor așa-numite „electrocoloidale”, fie ele preparate pe cale comerciala, fie acasă.
Ceea ce se știe despre excesele în cazul ingerării argintului este că, în funcție de cantitatea ingerată, se poate dezvolta în corp Argyria (la cantități foarte ridicate, de ordinul gramelor), însă se poate ajunge chiar până la probleme neurologice sau fiziologice, dacă respectivele cantități sunt extrem de ridicate, de ordinul zecilor de grame (sau chiar mai mult, însă pe termen lung, deoarece doza letală, dată de absorbția imediată în corp a argintului, este de circa 10 grame).
Studiile citate de EPA în stabilirea limitelor cantităților în care argintul poate avea efecte adverse arată ca ingerarea unei doze de 0,35 miligrame de argint pe zi, chiar pe tot parcursul vieții, nu produce efecte negative observabile.
În aceleași studii (realizate de Gaul and Staud, în 1935 – extrem de vechi, după cum se poate vedea și care se referă la anumiți compuși de argint), se poate observa că doza minimă la care se declanșează colorarea țesuturilor și/sau pielii variază între 1 și 10 grame, administrate intravenos pe o durată de 2-9 ani, cazul cel mai defavorizant fiind cel al unei persoane care a primit intravenos o doză totală de 1 gram.
Pornind de aici (deși cazul nu este neapărat relevant, fiind de fapt chiar o excepție), s-a dedus, prin intermediul unor modele de absorbție a argintului la consumul pe cale orală, că doza limită tolerabilă pentru consumul zilnic pe cale orală, pe durata întregii vieți este de 0,014 miligrame/kgcorp, deci aproape 1 miligram de argint, în cazul cel mai defavorabil, pentru un adult cu greutatea de 70 kg.
Să luăm în considerare de asemenea că aceste studii s-au realizat pe anumiți pacienți, care, în general, sufereau de sifilis, al caror sistem de eliminare era în mod evident perturbat. Aceste doze prezentate mai sus se referă astfel la efectele cronice ale consumului de argint.
În ceea ce privește efectele acute, care sunt determinate de consumul de cantități mari în intervale foarte scurte de timp, astfel de studii au fost realizate pe animale.
O astfel de cercetare, asupra câinilor, a concluzionat că doza letală pentru aceștia, în cazul unui complex de argint proteinat, este cuprinsă între 500 mg și 1,9 grame, în funcție de cantitatea fiecărei administrări și de frecvența de administrare. Această cantitate totală este echivalentă, în cazul unui adult, cu ingerarea, pe termen scurt, a 150-570 de litri de argint coloidal de 10 ppm, iar la ingerarea pe termen lung dozele suportabile sunt mult mai mari, căci, așa cum am mai spus, doza letală pentru ființele umane, estimată de către Goodman și Gillman într-un studiu datând din 1975, este considerată a fi de minimum 10 grame de argint absorbit în corp într-un interval scurt de timp.
În continuare să vedem care sunt rezultatele unui alt test realizat de Samuel Shouse și George Whipple în 1931, legat de efectul asupra sistemului hematopoietic al câinilor la injectarea de argint coloidal. Cei doi au ajuns la concluzia că injectarea a 500 mg de Collargol (argint coloidal stabilizat cu albumine, conținând circa 87% argint, adică circa 450 mg) unui câine de 22 kg a dus la moartea acestuia în interval de 12 ore. Ulterior ei au constatat că doze chiar mai mari, de 1,3-1,5 grame sunt tolerate mai bine dacă sunt divizate și sunt administrate la intervale bine stabilite, pe parcursul a 3-7 zile, mai ales în doze singulare de 200-300 mg. Moartea a survenit mai degrabă la injectarea unei singure doze foarte mari, și nu la injectarea unor doze reduse.
Să remarcăm faptul că, în cazul unui adult, aceste doze ar corespunde unei cantități de 4,5-5 grame de argint injectat pe termen foarte scurt, de doar câteva zile. Nu cunoaștem însă niciun motiv pentru care o asemenea doză de argint ar fi necesar să fie injectată vreodată vreunei ființe umane sau vreunui animal!
Există și posibilitatea existenței unor reacții alergice la asemenea compuși, însă, într-un astfel de caz, dozele letale pot fi mult mai mici (mai ales în situația injectării). Un astfel de caz este consemnat de către autorii studiului de mai sus și se referă la injectarea a doar 50 ml de Colargol intravenos.
Un alt caz de consum exagerat, cronic, de argint este notat și studiat de către Westhafen și Schafer în 1986. Cazul se referă la o persoană care a consumat timp de 9 ani circa 127 de grame (!) de azotat de argint. Argintul era prezent în corp mai ales sub forma sulfurii de argint prezentă în țesutul perineural, în nervii periferici și în lungul fibrelor elastice și pe o scară mai redusă în fibrele colagenice și în macrofage. Manifestările nervoase includeau tulburări de gust, de miros, vertigo. Acesta este unul din cazurile citate cel mai adesea de către criticii argintului coloidal.
Dincolo de faptul că azotatul de argint nu este deloc similar în maniera de acțiune cu argintul coloidal, în asemenea comparații trebuie luată în considerare și cantitatea ingerată. În analogie cu raportul dintre cantitatea medie ingerată de o persoană care consumă (chiar permanent) cantități moderate de argint coloidal și cantitatea consumată de persoana amintită mai sus ar fi diferența dintre o persoană care bea 1-2 litri de apă zilnic și una care ar bea 100-200 de litri de apă zilnic. Pentru ființele cu un minim de bun-simț ar trebui să fie evident că cele două situații nu sunt identice doar pentru că este vorba tot de apă.
În ceea ce privește variabilitatea dozelor care produc aceleași efecte, unii cercetători au sugerat că anumite deficiențe de vitamina E și de seleniu ar putea să favorizeze acumularea argintului în corp. Vitamina E este un antioxidant, iar seleniul este necesar pentru sinteza enzimei glutationperoxidază, un alt antioxidant, deci atenție: așa cum vom mai menționa, spre deosebire de aur sau platină, argintul coloidal nu are efect antioxidant, ci dimpotrivă, oxidant, aceasta fiind una dintre modalitățile sale de acțiune.
Așa cum s-a constatat în urma autopsiei șoarecilor de laborator supuși unor teste cu argint coloidal, argintul a inhibat sinteza glutationperoxodazei, o selenoenzimă antioxidantă. S-a arătat însă că șoarecii care au primit ca supliment alimentar seleniu sau vitamina E au tolerat o expunere foarte mare, de circa 0,14 mg/kg/zi, care este echivalentă cu o doză de circa 10 mg/zi în cazul unui adult uman (conform lui Bunyan, Fung Man, Debra L., 1996).
