Rata metabolismului zaharurilor în corp este reglată de hormonul numit insulină. Totuși, acest control nu poate fi realizat doar de către insulină, cromul fiind de asemenea un alt factor implicat în acest proces. Capacitatea insulinei de a media reglarea cantității de zahăr din sânge nu poate fi exercitată în absența cromului.
Cromul joacă totodată un rol important și în cazul metabolismului altor biomolecule, cum ar fi grăsimile, proteinele și acizii nucleici, în afara rolului său principal de co-factor în reglarea nivelului de zăhar din sânge.
Cercetările asupra testelor clinice au demonstrat că deficiența de crom în organism este corelată cu intoleranța la glucoză, simptom care poate deveni atât de sever, încât să genereze diabet. În plus, aceeași deficiență a indus probleme oculare, și anume opacizarea corneei.
Un nivel ridicat de colesterol în sânge este adeseori un simptom direct al deficienței de crom. Totodată, aceeasi deficiență conduce la o incidență crescută a formării plachetelor în lungul aortei. Transportul proteinelor în fluxul sanguin este un alt proces biochimic în care cromul acționeaza ca și co-factor, prezența metalului fiind importantă în cel puțin câteva dintre fazele procesului.
Acizii nucleici interacționează cu cromul în timpul sintezei acestora; aceasta a dus la concluzia că el este un co-factor important în sinteza acestora, chiar dacă, în final, acizii nucleici nu au crom în structura lor.
În cazul animalelor, efectele unei diete sărace în crom au constat în scăderea ratei de creștere, scurtarea duratei medii de viață, precum și în reducerea capacității de a suporta stres-ul fizic. Aceste efecte au putut fi inversate prin suplimentarea cromului în apa de băut a animalelor.
În cazul animalelor de laborator (șoareci) care au beneficiat de o suplimentare alimentară cu crom, acestea au înregistrat un record de longevitate, trăind în medie cu trei luni mai mult decât celelalte, care nu au primit crom și care au funcționat ca grup de control.
De asemenea, în cazul grupului suplimentat cu crom, nu au existat depuneri plachetare aortice la niciunul dintre subiecți. Pe de altă parte, în grupul de control, care a primit doar o dietă cu conținut „adecvat” de crom, direct din alimentație, așadar nesuplimentată, mai mult de 20% dintre subiecți au înregistrat respectivele leziuni.
Doza considerată sigură pentru crom este cuprinsă între 50 și 200 micrograme pe zi. Cu toate acestea, cromul ingerat zilnic de către populație este mai mic decât această cantitate. Nevoia suplimentării de crom este recomandată de mulți medici în zilele noastre, mai ales datorită creșterii aproape la nivel epidemic a incidenței diabetului la persoanele adulte.
Nu s-au constatat în mod consistent efecte toxice atunci când s-a atins consumul necesar zilnic (între 50 și 200 micrograme), sub formă de supliment alimentar. Însă, în cazul utilizării unor concentrații extrem de ridicate, de peste 1000 micrograme zilnic, pot apărea asemenea efecte toxice, în special dacă acest consum este realizat pe perioade lungi de timp.
Ca și celelalte metale, cromul, sub formă metalică, coloidală, este mai puțin toxic față de compușii acestuia, fiind binecunoscut totodată faptul că această diferențiere există și între ionii de crom de diferite valențe.
