La ce este bun potasiul
Fiecare părticică din corp are nevoie de el pentru a exista. Asta pentru că, alături de sodiu și clor, potasiul susține activitatea electrică a celulelor, proces fundamental vieții.
Metal alcalin deosebit de răspândit în natură, potasiul este al șaptelea element ca abundență din scoarța terestră, iar pentru organism este ca electrolitul pentru bateria mașinii. Marea majoritate a potasiului din corpul uman (95%) se concentrează în celule, prezentându-se în proporție de 90% sub formă de ioni încărcați pozitiv, ceea ce-l face, practic, indispensabil desfășurării fenomenelor electrice normale de membrana celulară. Cu alte cuvinte, fără potasiu, celulele nu mai pot genera energie și mor. Din acest punct de vedere, potasiul are cele mai însemnate roluri în sistemul neuromuscular. El controlează funcționarea nervilor și contracția mușchilor. Iar pentru că și inima este un mușchi, și activitatea ei este dictată de concentrația de potasiu. Chiar și cele mai mici fluctuații ale acestuia au consecințe importante asupra cordului. De asemenea, potasiul este un reglator de excepție al tensiuni arteriale, dar și al greutății corporale, deoarece extrage sodiul din celule, fapt ce reduce volumul de lichide din organism. Totodată, acesta activează funcția renală și participă la reacțiile chimice care implică proteinele și glucidele, stimulând secreția de insulină.
SEMNELE UNEI DEFICIENÈšE DE POTASIU
Atunci când aportul de potasiu este sub doza zilnică recomandată de 3.500 mg (3,5 g), organismul va începe să scârțâie. Primele manifestări sunt oboseala și slăbiciunea musculară. Apoi, intervin crampele musculare, greața, pierderea apetitului, balonarea, constipația, durerea abdominală, insomniile, starea de confuzie, iritabilitatea, tabloul fiind completat de probleme ale inimii, în special aritmii. De cele mai multe ori, responsabile pentru carența de potasiu sunt abuzurile de alcool, cafea, dulciuri, laxative, tratamentele prelungite cu antiinflamatoare și cortizon, dar și dietele foarte sărate. Cercetătorii ne atrag atenția că față de predecesorii noștri, al căror aport de sodiu era de șapte ori mai mic decât cel de potasiu, noi consumăm de trei ori mai multă sare în raport cu doza zilnică de potasiu. Potrivit estimărilor lor, tocmai aceste diferențe în raportul sodiu/potasiu stau la baza unor boli cronice deosebit de răspândite în societatea modernă. Dintre acestea, cap de listă sunt infarctul, osteoporoza, litiaza renală (pietrele la rinichi) și hipertensiunea arterială. În termeni medicali, concentrația scăzută a potasiului în sânge poartă numele de hipopotasemie. În general, aceasta este rezultatul pierderilor de potasiu în urma vărsăturilor abundente, diareei cronice, utilizării de diuretice, afecțiunilor renale sau tulburărilor metabolice.
De unde luăm potasiu?
mg potasiu/100 gr
ALGE MARINE 2 480
CAISE USCATE 1 400
FISTIC 1 500
FASOLE USCATA 1 229
GERMENII DE GRÂU 1 050
STAFIDE 1 000
SMOCHINE 970
SPANAC 774
MIGDALE 741
FÄ‚INA DE OVÄ‚Z 344
SALATÄ‚ VERDE 360
CARNE DE VITÄ‚ 355
PEȘTE 330
CIUPERCI 320
CARTOFI NOI 320
SUC DE PORTOCALE 249
STRUGURI 197
OUÄ‚ 123
BANANE 451 mg potasiu/100 gr
MORCOVI 394 mg potasiu/ 100 gr
BROCCOLI 316 mg potasiu/ 100 gr
MERE 150 mg potasiu/ 100 gr
SFECLĂ ROȘIE 519 mg potasiu/ 100 gr
Alte surse de potasiu sunt păsările de curte, grepfrutul, kiwi, curmalele, prunele, avocado, căpșunele, roșiile, vinetele, varza de Bruxelles, boccoli, castraveții, pătrunjelul, țelina, varza, feniculul, cerealele integrale și produsele lactate. În lapte se găsesc circa 140 mg de potasiu la 100 ml, iar în iaurt, aproximativ 450 mg. Dacă ți-e teamă că vei depăși DZR, poți sta fără grijă. Potasiul este un mineral hidrosolubil, ceea ce înseamnă că excesul este eliminat din corp prin urină. Totuși, un aport ridicat de săruri de potasiu (clorură de potasiu sau bicarbonat) poate produce greață, vărsături, diaree sau ulcer. Chiar și în această situație, riscul de hiperpotasemie este redus. De regulă, aceasta apare pe fondul unor afecțiuni cum sunt: insuficiența renală cu oligoanurie, coma diabetică netratata, boala Addison.