De astăzi oricine poate intra în afaceri cu metale prețioase!

Nu, nu este o glumă, cel puțin dacă ar fi să ne luăm după promotorii site-ului pe care îl vom prezenta mai jos.

Deunăzi, o amică mi-a spus ușor jenată: „Știi, nu am cumpărat de la firma voastră aur coloidal, am găsit unul sub formă de spray, la 20 ppm, și l-am luat fiindcă mă costa mai ieftin decât al vostru.”

Sigur, nu aveam cum să mă supăr pe ea, mai ales că deja prevedeam momentul în care avea să înțeleagă ce a cumpărat de fapt. Am fost chiar și mai amuzați atunci când am aflat că urmează să primească o nouă ofertă de aur coloidal la 3000 ppm. Tot din străinătate, desigur…

După ce i-am explicat că ar fi cazul să testeze produsul, adică să-l toarne într-un flacon incolor și să vadă cum arată, ea a făcut întocmai, iar rezultatul a fost cel așteptat: lichidul respectiv era apă chioară. De fapt nu credem că era chioară chiar de tot, fiindcă emana totuși un miros fetid, după cum am aflat ulterior.

Ați observat, desigur, din fotografiile prezentate pe site-ul nostru, cum ar trebui să arate aurul coloidal. Este adevărat ca respectivele culori pot fi și ele falsificate, însă vom descrie într-un alt articol câteva teste prin care puteți să verificați calitatea unui astfel de produs.

Știind cum arată un aur coloidal la 3000 ppm, am urmărit și noi să vedem până unde se poate merge cu păcălelile de acest gen.

Pentru cei interesați, puteți urmări cum arată un aur coloidal la 50.000 ppm, autentic la această valoarea:

http://www.nanopartz.com

Această firmă este unul dintre numele majore pe plan mondial în ceea ce privește aurul coloidal, care este utilizat intensiv în medicină și biotehnologie.

Dacă cineva vrea să cumpere aur coloidal la 3000 ppm, o poate face de la această firmă. E drept că, după ce citești lista de prețuri, îți cam piere cheful să cumperi.

Sigur, aur coloidal la concentrație de 1000…3000 ppm putem produce și noi în Romania (și chiar o și facem, pentru anumite aplicații), stabilizat cu PVP, PEG, pectină, miere, sau alți stabilizatori, mai mult sau mai puțin naturali. Țineți cont de faptul că 1000 ppm înseamnă 1 g aur/litru, adica acesta este tot aurul din produs, iar dacă l-am izola sub formă de sârmă și nu sub formă de nanoparticule, atunci un astfel de produs (excluzând manopera, cheltuielile auxiliare, profitul), ar costa cam 200 de lei (acesta era prețul în momentul redactării articolului). Sub formă de nanoparticule însă are un preț care crește foarte mult, datorită manoperei destul de costisitoare.

De ce am precizat acest lucru? Păi hai să studiem cum se poate intra în afacerea cu metale pretioase, cel puțin dacă am avea încredere în ceea ce este prezentat pe următorul site (nu știm cât timp acest website va mai fi activ, de la momentul redactării acestui articol):

http://www.gold2live.com/

În particular, pagina despre aurul coloidal de 3000-15000 ppm este:

http://www.gold2live.com/GoldGevityInfo.html

Vom explica pe rând:

1. Vrem să atragem atenția că șarlatani precum cei care vând produsele respective nu vor face mult rău (imediat), decât portofelului dumneavoastră, deoarece nu vând decât apă chioară. Totuși, consecințe negative există, deoarece în acest fel, gradat, oamenii își vor pierde încrederea în remediile autentice tradiționale (bazate pe plante medicinale de exemplu), care au fost înțelese și aplicate în mod eronat, sau chiar folosite ca paravan pentru afaceri cu produse placebo. Bineînțeles, mai apare un al treilea efect nociv, daca putem numi așa lipsa efectelor binefăcătoare, mai ale în cazul în care produsele respective sunt utilizate pentru tratarea unei anumite afecțiuni (sau așa se intenționează).

2. 3000 ppm = 3 g/litru. În țara noastră gramul de aur de 24k disponibil spre vânzare costă circa 200 RON. Ca atare, chiar în România, dacă cineva ar pune o sârmă de 3 g de aur într-o sticlă de un litru, ea tot ar costa vreo 600 RON, adică aproximativ 180 de dolari.

O sticlă de așa-zis aur coloidal de 500 ml costă, ia să vedem, 58 de dolari, adică poți cumpăra un litru cam cu 120 de dolari. Dacă punem la socoteală și sticla, și apa, plus ceva manoperă, rezultă un profit net de – (minus) 60 de dolari. Cu alte cuvinte, acești indivizi nu doar că muncesc pe degeaba, dar mai pun și bani de la ei.

Bănuim că acum este ceva mai clar pentru toata lumea cum stau lucrurile de fapt. Desigur, acești comercianți se dau de gol ca nerozii și chiar ne întrebăm cine cumpară de la ei, dar de ce să ne mai mirăm,  (se spune că) prostia nu are preferințe rasiale, etnice, de sex, vârstă (și se presupune a fi și infinită). Sigur, ar fi putut să adauge și ei măcar un 10%, sau să învețe de la români, care vând 1 g de „aur monoatomic” cu 100-300 de euro…

Cu siguranță, există și producători care vând apă chioară cu prețuri mari, pentru a nu da de bănuit. Pe unii îi și știm. Nu este însă datoria noastră a face o asemenea recenzie. Nu acum, cel puțin.