A.M. Gray si P. R. Flatt
School of Biomedical Sciences, University of Ulster, Coleraine, Northern Ireland BT52 1SA, UK
Rezumat
Viscum album (vâscul) este cunoscut în ceea ce privește folosirea sa tradițională ca tratament pentru pacienții bolnavi de diabet. În testele acute de 20 de minute, un extract apos de vâsc de 1-10 mg/ml a stimulat secreția de insulină din celulele clonale pancreatice B într-o manieră crescătoare, pas cu pas. Acest efect a fost abolit de 0,5 mM diazoxid și expunerea în prealabil la extractul de vâsc nu a modificat stimularea secreției de insulină indusă de 10 mM L-alanină, negând astfel un efect negativ asupra viabilității celulelor. Efectul eliberării de insulină al extractului de vâsc nu a fost modificat de 16,7 mM glucoză, L-alanină (10 mM), 3-izobutil-1-metilxantină (IBMX) (1 mM), sau de o concentrație depolarizantă de KCl (25 mM). Abilitatea extractului de a spori secreția de insulină nu depinde de folosirea căldurii în timpul preparării extractului și nu a fost mediată de lectine. Aceste rezultate demonstrează prezența in Viscum album a unor substanțe naturale care eliberează insulina, aspect care poate contribui la proprietatea antidiabetică raportată a plantei.
Extractul apos de vâsc (1-10 mg/ml) are un efect stimulator dependent de doză asupra secreției de insulină de către celulele clonale B la 1,1 mM glucoză. Printr-un test roșu neutru modificat a fost confirmat faptul că aceste concentrații ale extractului nu influențează viabilitatea celulelor în timpul perioadei de test (Hunt și ceilalți, 1987). Pentru a fi studiate efectele extractului la nivele situate sub nivelul maxim de stimulare, a fost folosit 1 mg/ml de extract pentru investigații ulterioare. Incubația cu 0,5 mM diazoxid a inhibat efectul stimulator al extractului, indicând că sporirea secreției de insulină nu a fost doar o simplă consecință a deteriorării celulare. În acord cu această perspectivă, expunerea în prealabil a celulelor clonale B la extractul de vâsc timp de 20 de minute nu a alterat răspunsul ulterior în ceea ce privește secreția de insulină indusă de 10 mM L-alanină.
Prezența a 16,7 mM glucoză sau a 10 mM L-alanină nu a sporit semnificativ efectul eliberării de insulină al extractului de vâsc (1 mg/ml). Acțiunea extractului din vâsc (1 mg/ml) nu a fost potențată de 1mM 3-izobutil-1-metilxantină (IBMX), care crește AMP ciclic în celulele secretoare de insulină (Sharp 1979). În plus, spre deosebire de efectul stimulator doar al glucozei (16,7 mM), activitatea extractului de vâsc nu a fost sporită de depolarizarea accentuată a celulelor de către 25 mM KCl. Temperatura extracției nu a alterat efectul de eliberare a insulinei specific extractului de vâsc. Nu s-a observat nicio activitate a hemaglutininei în cazul extractului apos normal din vâsc. Activitatea hemaglutininei a fost prezentă în extractul produs prin infuzie la rece. Această activitate a dispărut prin încălzire (pentru a produce extractul la cald).
Extracția substanțelor naturale din vâsc responsabile pentru sporirea secreției de insulină in vitro nu necesită căldură și, pe de altă parte, aceste substanțe naturale din vâsc cu efect antidiabetic nu sunt distruse de căldură. Aceste observații arată că activitatea de eliberare a insulinei specifică extractului de vâsc nu este mediată de lectină. S-a raportat că frunzele și rămurelele de vâsc conțin beta-amyrina, tyramina, quercitina, syringina și flavoyedorinin A și B (Duke 1985). Totuși, prezența acestor compuși în extractul de vâsc și posibila implicare a acestor compuși sau a altora în activitatea de eliberare de insulină rămâne să fie stabilită.
p
