În acest moment, în țară se comercializează mai multe produse sub titlul de „Argint Coloidal”, unele provenind din import, iar altele de fabricație (mai mult sau mai puțin) românească.
Așa cum am mai menționat, fluctuațiile de „calitate” de la un produs la altul sunt important de identificat; acestea apar în general datorită procesului tehnologic diferit, însă, în general, ele nu sunt atât de semnificative. Cu alte cuvinte, aproape orice argint coloidal este bun, cu condiția să fie format din particule de argint (se poate accepta și o componentă ionică, deși argintul ionic nu este argint coloidal) în apă distilată.
Știm că opinia cumpărătorului este că un produs ar trebui să fie „cât mai concentrat”, „cât mai pur” etc. Există limite largi în care se poate „jongla” cu acești parametri, astfel încât un produs să fie bun.
De aici până la a minți cu nerușinare cumpărătorii nu mai este însă decât un pas. Se pare însă că, pentru un ban în plus, nimic nu este nici prea dificil, sau prea necinstit.
În ultima vreme suntem asaltați de foarte multe articole și emisiuni care ridică în slăvi (uneori în mod exagerat) argintul coloidal. Fiecare dintre produsele promovate este specificat ca fiind „cel mai bun dintre toate”, pe considerente specifice fiecărui producător, considerente care nu au uneori nicio legătură cu realitatea, nici în privința calităților produsului, nici din punctul de vedere al legilor fizicii sau chimiei, așa cum sunt ele deocamdată cunoscute pe această planetă.
Test de măsurare a concentrației TDS la AquaNano Protect de culoare galbenă. A se nota că deși măsurătoarea nu este totdeauna corectă, căci concentrația suspensiilor de nanoparticule nu se măsoară corect cu un TDSmetru, totuși indicația trebuie să fie măcar de același ordin de mărime cu ceea ce scrie pe eticheta produsului. O măsurătoare corectă trebuie să dea un rezultat cuprins între 25% și 200% față de cel menționat pe etichetă, în funcție de mai mulți factori.
A se nota că acest produs este un produs electrocoloidal diferit de AquaNano Protect 15ppm incolor, dar totuşi argint electrocoloidal, care aşadar conţine doar particule de argint în apă distilată.
Test de măsurare a concentrației TDS la un argint coloidal galben produs de către o altă firmă. A se observa că respectiva valoare este de circa 20 de ori mai mare decât cea menționată pe etichetă. Aceasta arată fie utilizarea unui stabilizator polimeric și a unei ape nedistilate, fie utilizarea unui stabilizator de tipul citratului de sodiu și a unei ape distilate. În primul caz testul cu sarea ar arăta o stabilitate excelentă, iar în al doilea o stabilitate medie. Din testele noastre pare să fie vorba despre al doilea caz. Nu s-au făcut alte analize suplimentare, fiind interesați doar de o prezentare comparativă.
Notă: Culoarea roșiatică este firească în anumite condiții pentru un argint coloidal cu dimensiuni ale particulelor cuprinse între 10 și 20 nm.
De altfel, apa cu argint coloidal ArgiSol (ArgiMax diluat de 30 ori), care este un argint coloidal stabilizat cu pectină, are aceeaşi culoare, galbenă. Diferenţa majoră între ArgiSol şi produsul din imaginea alăturată este aceea că în cazul argintului coloidal ArgiSol, se ştie ce este în flacon (fiind specificat pe etichetă).