Atunci când luăm în considerare canabinoizii majori, canabichromenul este un fel de „rățușca cea urâtă”. Astfel, CBC nu are parte de prea multă atenție, dar s-a dovedit că aduce și el beneficii. Asemănător cu canabidiolul (CBD) și cu terahidrocanabinolul (THC), CBC provine din acidul canabigerolic (CBG-A), numit adesea și „celula stem” a canabinoizilor, precursor al THC, CBD și CBC. De aici, enzimele provoacă transformarea CBG-A în canabidiol acid carboxilic (CBD-A), tetrahidrocanabinol acid carboxilic (THC-A) sau canabichromen acid carboxilic (CBC-A). În cazul CBC-C, CBG-A se transformă evident cu ajutorul sintazei CBC, sau a altor enzime care susțin procesul. Pentru a obține canabichromen este necesară decarboxilarea. Pe parcursul unui interval de timp mai mare, sau repede, dacă este expus la căldură, CBC-A va pierde o moleculă de CO2; în acest moment apare CBC. Același proces are loc atunci când vorbim de apariția THC și CBD.
Canabichromenul promițător în tratarea cancerului
Deși canabichromenul nu este canabinoidul cel mai popular, cercetările sugerează că CBC ar putea fi foarte binefăcător. Astfel, conform cu Halent Labs, se crede că CBC inhibă inflamația și durerea. În plus, se crede că stimulează creșterea țesutului osos.
Canabichromenul este un remediu bun pentru migrene. De asemenea, există semne că CBC alină durerea și inflamația. Una dintre cele mai uluitoare descoperiri referitoare la CBC este relația sa cu cancerul. Astfel, se crede că CBC are efecte antiproliferative, aceasta însemnând că inhibă creșterea tumorilor canceroase. Acesta ar putea fi un rezultat al interacțiunii sale cu anandamida, un endocanabinoid produs în mod natural de corpul nostru. CBC acționează asupra receptorilor CB1 și CB2 și s-a descoperit că are efecte împotriva cancerului de sân la om. CBC inhibă asimilarea anandamidei, fapt care permite ca aceasta să rămână mai mult timp în sânge.
Astfel, CBC nu are numai beneficii proprii, dar se pare că lucrează și sinergic cu alți canabinoizi în producerea efectelor benefice. Deși canabichromenul se găsește în concentrații mult mai reduse decât THC și CBD, importanța sa nu trebuie trecută cu vederea.