Sursa: medicalmarijuana.com

Marijuana medicală este benefică pentru tratamentul durerii. În plus față de efectele sale analgezice, cannabis are, de asemenea, și proprietăți antiinflamatoare. Astfel, cannabisul poate lucra foarte bine ca un adjuvant la alte medicații. Cercetărileau arătat că, cu excepția posibilității de a produce deteriorări la nivelul plămânilor prin fumat, cannabisul este mult mai sigur decât multe medicamente legale utilizate pentru durere. Cannabisul medical poate fi util în special pentru stările de durere cronică în cazul oamenilor care supraviețuiesc accidentelor și sunt nevoiți să trăiască cu aceste dureri pentru restul vieții lor. Multe medicamente prescrise pentru durere au numeroase sau/și importante efecte secundare nedorite, cum ar fi deteriorarea ficatului și/sau a rinichilor. Punctul forte numărul unu al marijuanei este că este naturală, neprocesată, nerafinată și neprelucrată chimic. Cannabis conține niște compuși numiți canabinoizi. Oamenii de știință au identificat receptori pentru canabinoizi, localizați la nivelul sistemului nervos central (creier și măduva spinării) și, de asemenea, la nivelul sistemului nervos periferic (nervii care inervează mușchii și organele). Aceasta înseamnă că, atunci când sunt inhalați, canabinoizii se leagă de nervii care reglează durerea în corp și blochează sau atenuează răspunsul corpului la durere. Ceea ce este uimitor este că acești canabinoizi au un profil sigur, fără precedent în medicină. Nu s-a raportat niciodată o supradoză de cannabis. În plus, potențialul pentru dependență este foarte redus. Cannabis alină aproape imediat durerea și elimină greața experimentată de mulți pacienți. Unul dintre efectele secundare ale cannabisului este că stimulează apetitul, acesta fiind, în general, un efect bun pentru pacienții mai în vârstă.