De ceva vreme am observat apariția unor articole stupide (și de fapt chiar mincinoase), care afirmă că ionii de argint sunt de zeci sau chiar de mii de ori mai eficienți decât nanoparticulele de argint.
Astfel, pe etichetele argintului coloidal produs de către o anumită companie românească, putem citi: ” Ionii de argint sunt de peste 13 ori mai eficienți decât nanoparticulele de argint, conform raportului oficial emis de Universitatea Rice, în iulie 2012″.
Să decriptăm mai departe această jumătate, sau chiar sfert de adevăr, și să vedem în ce mod el devine o minciună.
Astfel, ceea ce nu se spune, este că afirmațiile din articol sunt mult mai lungi și complexe și, de fapt, articolul se referă la modalitatea în care nanoparticulele de argint sunt cele mai eficiente, și modul în care se realizează aceasta. El nu este un studiu comparativ între nanoparticule și ionii de argint!!!
Ne vom referi mai întâi la efectul antiviral al nanoparticulelor
Multă vreme, deși a fost observat, efectul antiviral al argintului nu a fost înteles. Cu toate acestea, încă din anii 2000, studiile efectuate cu ajutorul microscopului electronic, au reușit să lămurească această dilemă. Fotografiile realizate asupra unor virusuri, supuse acțiunii nanoparticulelor de argint, au arătat în mod clar că efectul antiviral are loc drept urmare a lipirii nanoparticulelor de anumite puncte ale membranei virale. Echipa condusa de dr. Elechiguerra (vezi articolul aici: http://www.aghorasbio.ro/index.php/argintul-coloidal/90-argint-hiv1) a arătat în mod clar că nanoparticulele s-au lipit de membrana virală, și atât nanoparticulele excesiv de mici (incluzând așadar ionii) cât și cele excesiv de mari, nu au contribuit la efectul antiviral.
În figura alăturată, puteți observa cum are loc inhibarea virusurilor de către nanoparticulele de argint. Așadar, ionii de argint nu au nimic de a face cu efectul antiviral. Cu toate acestea, organismul uman realizează miracole, transformând ionii de argint în nanoparticule, în tubul digestiv, dar acesta este subiectul unui alt articol.
Iată așadar cum, prin omisiunea menționării obiectului de acțiune a ionilor sau nanoparticulelor de argint, suntem făcuți să credem că afirmația este valabilă în orice situații.
Să ne referim în continuare la efectul antibacterian al nanoparticulelor
În fapt, se cunoaște de mult timp că ionii de argint au efect antibacterian, încă de la utilizarea de către Crede a nitratului de argint pentru eliminarea infecțiilor oculare a nou născuților.
Dilema ultimilor decenii a constat în întrebarea: „prin ce mecanism au efect antibacterian nanoparticulele”?
Studiul Rice răspunde chiar acestei întrebări: dacă nanoparticulele sunt într-un mediu care să le favorizeze ionizarea, ele au efect antibacterian. Care ar fi acest mediu? Păi orice mediu viu!!! Autorii studiului menționat (al Universității Rice), au avut mult de furcă chiar cu găsirea unui mediu care să împiedice oxidarea nanoparticulelor de argint, și doar într-un astfel de mediu ionii de argint au fost mult mai puternici ca și efect.
În realitate însă, odată ajunși în corp, si în general într-un mediu viu, care este caracterizat prin prezența în cantitate mare a multor factori agresivi, nanoparticulele de argint eliberează gradat, într-un ritm dependent de mediul respectiv, ioni de argint, care au, desigur, efect antibacterian (vezi imaginea):
Așadar studiul Rice a pus în evidență faptul că într-un mediu viu, datorită ionizării suprafeței, nanoparticulele au efect antibacterian, și nu că în mod necesar ionii sunt mai eficienți decât nanoparticulele.
Rămâne valabilă întrebarea: de ce totuți dorim să utilizăm nanoparticule de argint în loc de a utiliza ioni? Aici avem chiar și mai multe răspunsuri.
Primul este dat de necesitatea eliberării gradate a ionilor de argint. Iată și o imagine, în dreapta.
Observăm că eliberarea bruscă de ioni ridică probleme potențiale de toxicitate celulară. Desigur, în corp nu se cunoaște neapărat, deoarece mecanismele de apărare și refacere celulară sunt mult mai active decât în cazul studiilor în eprubetă, dar totuși chestiunea rămâne valabilă.
Totuși, acesta nu este singurul motiv. Să gândim altfel: care efect este cel mai puternic asupra unei pietre, al unei picături care cade nonstop, sau al unei găleți de apă? Ne dăm seama că, din anumite puncte de vedere, efectele graduale ale picăturii vor fi mult mai importante!
Analogia este următoarea: în corp, ionii vor fi imediat imobilizați, dacă sunt eliberați în ritm rapid, de aminoacizii cysteină și metionină, ne mai reușind să își manifeste foarte bine efectul antibacterian. Dacă ei vor fi eliberați gradat, probabilitatea de a ajunge la țintă este mult mai mare.
Cam asta se petrece în organism:
Așadar, cu cât nanoparticula va circula mai mult, cu atât va ajunge la mai multe ținte.
Însă mai există un motiv, pe care îl puteți testa cu diferite varietăți de argint. Iată o fotografie ilustrativă, în stânga. În fotografie observați cum ionii de argint, în prezența clorului din organism, și mai ales din stomac, se transformă în clorură de argint. Aceasta este mult mai inactivă decât ionii originali, și ca atare potențialul antibacterian scade și mai mult. El nu devine nul totuși. În plus, așa cum vom arăta în alt articol, clorura de argint se va transforma în nanoparticule de clorură de argint, care au și ele efectele lor. Totuși, nu va fi același lucru.
Acest efect îl puteți constata în orice așa-numit argint ionic, fie el vreun argint misterios ionic, sau un banal citrat de argint. Veți observa o asemenea transformare și în cazul argintului coloidal, dar ea va fi mult mai puțin semnificativă, în funcție de sortiment. Un argint coloidal Ultra va fi afectat foarte puțin, iar ArgiMax deloc, pe când Forte, Protect și Cristal ceva mai mult, însă gradat, mult mai lent decât un „argint coloidal-ionic”, care va deveni lăptos imediat și în totalitate. Despre acestea însă în alt articol.
Studii comparative între ionii de argint și nanoparticulele de argint. Să vedem totuși dacă și de ce sunt mai eficienți ionii, sau nanoparticulele.
Am arătat care este modalitatea în care nanoparticulele de argint au efect antibacterian. Veți spune: bine atunci, însă atunci de ce nu am folosi direct ionii de argint, și am utiliza nanoparticulele, care eliberează gradat acești ioni?
Răspunsul vine din două direcții:
a. Mai întâi, putem menționa studii care arată (fără a explica), faptul că dispersiile de nanoparticule de argint sunt mai eficiente decât soluțiile ionice de nanoparticule.
Putem cita un astfel de studiu:
O. Choi, K. K. Deng, N.-J. Kim, L. Ross Jr., R. Y. Surampalli, and Z. Hu, “The inhibitory effects of silver nanoparticles, silver ions, and silver chloride colloids on microbial growth,” Water Research, vol. 42, no. 12, pp. 3066–3074, 2008
Concluzia studiului este clară: argintul sub formă de nanoparticule este mai eficient decât argintul ionic (nitratul de argint în cazul de față) dar și față de nanoparticulele ionice de clorură de argint.
b. Bine bine, ne putem întreba, dar de ce?
Aici este bine să oferim o primă explicație, dată de un prim studiu, efectuat încă în 1997, de echipa dr. Liau:
Astfel, deși într-adevăr diversele săruri de argint pot elibera un număr ridicat de ioni dintr-o dată, această avalanșă de ioni este imobilizată imediat de aminoacizii cisteină și metionină, care inactivează ionii de argint imediat ce îi întâlnesc. De aceea, o activitate antibacteriană prelungită poate fi asigurată doar de către nanoparticulele de argint, care eliberează ionii de argint gradat. În plus, ionii de clorură de argint sunt mai inactivi față de alți ioni. De fapt, este vorba chiar despre ce spuneam mai sus.
Iată cât de simplu, o mică afirmație, care este parte a unui adevăr mai larg, atunci când este separată de context devine o mare minciuna, și cât de complex este un răspuns care să demonteze o asemenea minciună!
