de Chris Bennett
Rolul cânepei în istoria antică era multiplu, fiind utilizată pentru hrană, fibre, ca remediu sau ca sacrament. În acest articol ne vom focaliza pe sublinierea rolului pe care cânepa îl avea în antichitate ca medicament sau sacrament.
Arheologul Andrew Sherrat, punctează că dovezile cele mai vechi ale utilizării rituale a cânepei, prin intermediul fumigațiilor, se regăsesc într-un sit funerar descoperit pe teritoriul României, datat ca fiind de acum aproximativ 5000 ani. Descoperirea, constând într-un vas specific conținând semințe carbonizate de cânepă, sugerează că omenirea folosea deja de milenii cânepa în scop religios. Presupunerea are la bază faptul că părțile combustibile ale plantei, inflorescența și frunzele, au fost consumate, rămânând în urmă doar resturile semințelor. Sherrat notează existența unor vase ceramice chiar mai vechi, care sunt considerate vase de ardere rituale pentru cannabis, datorită incrustațiilor realizate pe acestea cu ajutorul unor funii de cânepă. Desigur, aceasta este doar o posibilitate, însă ne poate da unele indicații asupra relației deja stabilite între omenire și cannabis.
Este foarte posibilă răspândirea utilizării rituale a cânepei, pornind de la un grup, izvor, chiar anterior perioadei respective, și continuând cu extinderea în celelalte regiuni ale lumii. Majoritatea istoricilor consideră că acest izvor și-a avut localizarea în Orientul Îndepărtat, ajungând apoi în India, Orientul Mijlociu, Europa și Africa dar, așa cum spuneam, aceasta este doar o posibilitate.
Oricum ar fi, nu este deloc surprinzător faptul că rădăcina cuvântului cannabis, canna, se regăsește în toate limbile Indo-Europene.
Cea mai veche referire la utilizarea cânepei ca și medicament, datează aproximativ din 2800 înaintea erei noastre, așa cum se menționează în compendiul medical Pen Tsao, scris de împăratul Chinei, Shen-Nung. Shen-Nung a determinat că planta femelă, fiind o sursă foarte puternică de energie yin, avea virtuțile medicinale cele mai puternice, el prescriind chu-ma (cânepa femelă, spre deosebire de cânepa mascul, ma), pentru tratarea lipsei de atenție, constipației, malariei, reumatismului, beri-beri sau a problemelor menstruale.
De-a lungul vremii, medicii chinezi au continuat să prescrie cânepa, și pe măsură ce deveneau din ce în ce mai familiarizați cu efectele ei, îi găseau noi utilizări. O astfel de descoperire a fost realizată în jurul anului 200 era noastră, de către cunoscutul chirurg Hua To. Acum aproape 2000 de ani, Hua To era recunoscut ca practicând operații extrem de dificile și periculoase, precum grefe de organe, rezecții intestinale, laparotomii și toracotomii. Mai mult, aceste operații erau efectuate fără durere, cu ajutorul unui anestezic preparat din rășină de cannabis și vin, cunoscut sub numele ma-yo.
Utilizarea cânepei în China antică nu era limitată doar în scop medicinal. Un preot taoist scria în secolul al cincilea înaintea erei noastre despre utiizarea cânepei de către magicieni, împreună cu ginseng-ul, pentru realizarea premonițiilor.
Se crede îndeobște că aducerea cânepei în Orientul Mijlociu a fost realizată de către triburile caucaziene care trăiau la granița dintre Rusia actuală și China, triburi cunoscute sub numele colectiv de sciți, aceștia preluând utilizarea cânepei de la aceleași triburi asiatice care i-au alungat de pe pământul natal.
Sciții au jucat un rol important în lumea antică, în perioada cuprinsă între secolele VII și I înaintea erei noastre. Erau călăreți experimentați, și unul dintre primele popoare care au utilizat care acoperite pentru transport. Mobilitatea lor a fost probabil unul dintre motivele care i-au făcut pe istorici să le atribuie răspândirea cunoașterii cânepei pe o mare parte a globului.
Cannabis-ul era parte integrantă a cultului morților la sciți, sau când se aducea omagiu memoriei unuia dintre liderii lor decedați. Într-un pasaj faimos scris de către Herodot în preajma anului 450 înaintea erei noastre, sunt descrise riturile funerare care au loc la moarte unui rege scit. El precizează că după înmormântare, sciții realizează o purificare prin inhalarea fumului semințelor (și probabil și a inflorescențelor) de cânepă, prin aruncarea acestora pe pietre încinse, în interiorul unor corturi special construite pentru aceasta. Deși aceste precizări ale lui Herodot au fost considerate speculații, ele au fost confirmate în 1929 prin descoperirea uniu mormânt scit, în Pazyryk, în Altai-ul vestic, unde au fost descoperite vase utilizate pentru vaporizarea cannabisului pe pietre încinse, precum și structuri sub forma de cort, pentru menținerea fumului.
În Mesopotamia antică, cannabisulera utilizat în scop medicinal, iar uleiurile și bețele aromate erau preparate din această plantă, deoarece se considera că aroma lor specifică este plăcută zeilor. În al doilea sfert al primului mileniu înaintea erei noastre, cuvântul qunabu (qunapy, qunnubu, qunbu), începe să fie foarte des utilizat cu referire la o sursă de ulei, fibre și remedii medicale, fiind actualmente considerată o referire la cannabis.
Rețete pentru fumigații cu cannabis au fost descoperite în biblioteca cuneiformă a lui Assurbanipal, precum și unele de pe timpul tatălu său, Esarhaddon, în acestea fiind făcută referire la qunubu ca unul dintre ingredientele ritualurilor sacre.
Referiri numeroase la aplicații topice pe bază de cannabis pot fi întâlnite în multe documente antice mesopotamiene, pentru tratarea inflamațiilor, problemelor articulare, leziunilor pielii, probleme la nivelul pieptului, stomacului, plămânilor, sau chiar a epilepsiei.
Preparate topice similare erau utilizate atât în scop medicinal cât și spiritual și în Egipt, unde cannabisul era cunoscut sub numele sm-sm-t, fiind considerat o creație a zeului soarelui, Ra.
Și în scrierile ebraice se pot regăsi referiri la cannabis. Utilizarea unui cuvânt indo-european în scrierile ebraice, sugerează că utilizarea cânepei a fost adusă populațiilor semite din afara spațiului acestora. Totodată, aceasta explică de ce deși inițial atitudinea față de cannabis, numit qneh bosem, sau mai târziu kannabos/kannabus, a fost una favorabilă, mai târziu el a fost respins, fiind asociat cu păgânismul (aceasta este opinia autorului, pe care o considerăm a fi eronată, n.t.).
În lumina acestei istorii străvechi, indiferent de religia fiecăruia, putem spune că această plantă este un dar de natură divină. Chiar și dintr-un punct de vedere ateist, ca una dintre cele mai vechi plante de cultură cunoscută cunoscută de către umanitate, cânepa are o evoluție concomitentă cu cea a omenirii, pentru o perioadă de mai mult de 10000 de ani. Ca atare, se poate considera ca oamenii, umanitatea, au un drept natural la utilizarea acestei plante, precum și a tuturor plantelor de pe planeta Pământ, iar orice lege care stă în calea acestei relații naturale este abominabilă, atât în fața lui Dumnezeu cât și în fața naturii.
Nota traducătorului:
Vom remarca totuși, că o asemenea relație trebuie să fie firească, armonioasă, constructivă. Relația modernă dintre oameni și cânepă nu este în mod necesar armonioasă, mai ales atunci când ea este utilizată ca intoxicant. Ca atare, datorită unor efecte distructive pe care cânepa le are atunci când este consumată în acest mod, este firesc faptul că, societatea, prin diverse legi, trebuie să își protejeze integritatea. Aceasta s-ar face în principiu prin legi și măsuri corecte, drepte, eficiente, armonioase.
Că aceasta nu se petrece, este de înțeles, dată fiind lipsa unor repere înțelepte în stabilirea unor asemenea legi. Până la urmă, mai în glumă mai în serios, de ce să ne mire: înțelepciunea nu aparține în mod necesar nici celui treaz, nici celui amețit de fumul florii de cânepă: din păcate, nici legiuitorul și nici legiuitul nu cunosc adevărul (spiritual) privitor la această plantă.
