Scurt istoric al utilizării argintului și a coloizilor de argint
în medicină
Trebuie să precizăm mai întâi că așa-zisa „istorie” a argintului coloidal este (mai ales atunci când se face referire la „antichitate” sau „vremuri îndepărtate”) o istorie mai degrabă anecdotică. Utilizarea sa în trecut este reală, însă multe dintre referirile din „folclor” par a fi mai degrabă inventate, în mod similar cu precizarea că „vindecă peste 650 de boli”, care este aproape ubicuă în descrierile existente pe internet și care, așa cum vom preciza mai târziu, nu este tocmai adevărată.
Se spune așadar că există scrieri datând încă din vremea egiptenilor, grecilor, romanilor, legate de utilizarea argintului în scopul prevenirii anumitor boli. Noi nu am întâlnit astfel de fragmente în original și nici precizarea clară a surselor care menționează locul unde se pot găsi acele informații, dar, cu toate acestea, faptul nu este imposibil. Desigur, atunci când se precizează fie că soldații romani țineau o monedă în gură în timpul marșurilor, fie că „pionierii vestului sălbatic” făceau asta, zâmbim și noi și ne spunem că nimic nu este la urma urmei imposibil.
Cu mult timp în urmă, medicina indiană Ayurveda menționa detaliat proprietățile „cenușilor” de aur și de argint, dar și modul lor de preparare, ele fiind de fapt pulberi de nanoparticule de aur și argint (sau oxid de argint). De notat modul extrem de complex al acestor metode de preparare, care, prin utilizarea unor mijloace naturale „rudimentare”, au reușit ceea ce în zilele noastre a fost reprodus doar prin intermediul unor tehnologii mult mai avansate.
Odată cu epoca foarte puțin înțeleasă și cunoscută a alchimiei Evului Mediu, există și alte specificări ale utilizării argintului în scop terapeutic, precum acelea ale lui Paracelsus, medic și alchimist de renume.
În 1881, Carl Crede a inițiat utilizarea unei soluții de 2% azotat de argint, care era picurată în ochii nou-născuților pentru a preveni orbirea acestora datorată infecției cu sifilis. În 1893, von Naegeli, precum și alți cercetători au înțeles că efectele respective sunt o reacție a ionilor de argint. Tot el a dat acestui efect numele de „oligodinamic”, caracteristic și altor metale aflate în contact printr-o interfață lichidă cu materia vie, și în special cu organismele inferioare.
La începutul secolului XX, bandajele din folii de argint erau comune, fiind utilizate până imediat după cel de-al doilea razboi mondial, aflate în farmacopeele acelor timpuri.
La începutul anilor 1970, doctorii Becker, Marino și Spadaro, de la Spitalul Administrației Veteranilor din Syracuse, New York, au realizat o nouă etapă, de pionierat, în studiul efectului firelor de argint implantate în țesuturi, precum și a țesăturilor de argint alimentate cu mici curenți electrici, pentru tratarea infecțiilor osoase complexe, cercetări reluate mai apoi și de către alte colective de cercetare, rezultatul fiind introducerea comercială a numeroase tipuri de astfel de bandaje de argint, utilizate în special pentru tratamentul rănilor și al arsurilor.
Încă de la mijlocul secolului trecut, sulfadiazina de argint era utilizată extensiv pentru tratamentul plăgilor, în special al celor produse de arsuri, fiind utilizată încă și în prezent, cu toate efectele sale secundare, cum ar fi decolorarea țesuturilor.
În această perioadă, argintul coloidal (și în general mineralele coloidale) este un fel de „copil al nimănui” deoarece, deși i s-au pus în evidență proprietățile remarcabile, el nu este foarte bine văzut de către comunitatea medicală (fiind chiar cvasinecunoscut chiar în rândul medicilor). Mai mult, deși unele medicamente (patentabile) sunt trecute imediat în categoria celor utilizabile pentru tratament uman, fără a fi supuse unor cercetări serioase (iar uneori chiar cu falsificarea acestora), argintul coloidal este nu doar neglijat, ci chiar supus unor condiționări mai mult decât severe de către organismele de avizare a medicamentelor, suplimentelor alimentare și cosmeticelor, munca de cercetare nefiind cel mai adesea realizată decât de către colective de cercetători entuziaști.
Un astfel de exemplu este efectul anti HIV, demonstrat in vitro, care ar fi trebuit să pună pe jar comunitatea medicală planetară. Acest efect a fost demonstrat nu o dată, în studii serioase și bine documentate. Vă sugerăm să vă întrebați medicul de familie dacă este la curent cu astfel de studii.
Odată cu descoperirea antibioticelor, interesul în utilizarea argintului a scăzut, mai ales că aceste noi produse erau patentabile, constituind deci o sursă uriașă de venit pentru companiile farmaceutice.
Argintul a revenit parțial în vizor odată cu apariția multor tulpini bacteriene rezistente la antibiotice, însă deocamdată extrem de puțin rezistente la argint (sau cupru). Multe companii famaceutice iau acum în considerare introducerea unor produse care conțin argint, în scopul tratării diverselor afecțiuni bacteriene sau virale.
