Marca AquaNano este o marca înregistrată.
De ce specificăm aceasta? Cu siguranță nu ca să ne lăudăm, ci pentru că terțe persoane, inclusiv juridice, inclusiv firme concurente, au utilizat-o abuziv, pentru a își face reclamă.
Da, știm că pare incredibil, și unii vor întreba: cum adica domnule, să își facă reclamă cu numele dumneavoastră?
Desigur, și nouă ni s-a părut incredibil, până când am realizat că multe persoane nu par să coreleze o legătură (link) de pe internet cu conținutul acelei pagini. La un moment dat, chiar am fost … criticați, cum că s-a dat click pe pagina noastră și că au văzut acolo produsele… cutare, și cutare, și ca de ce spunem că nu le avem?
Cu alte cuvinte, FIRMA X, afișa în conținutul reclamei pe Google, numele AQUANANO, sau AQUA NANO, sau aqua-nano, etc, dar mai departe, erau redirecționați către pagina FIRMEI X, și nu către AQUANANO. Te poți înșela relativ ușor, fie dacă nu sesizezi subtilitățile (nu chiar atât de subtile) ale reclamelor online, fie dacă frunzărești de pe un telefon mobil, și cu atât mai mult în ambele situații.
Da, se poate, se petrece, avem arhivate capturile de ecran și mărturiile privitoare la astfel de situații, oricât de incredibile ar părea pentru cei neavizați.
Și da, am apelat la Google, raportând problemele respective. Nici în … google nu i-a durut, nici măcar după ce le-am transmis documentul respectiv, și am stabilit chiar un cont special pentru marca respectivă!
Atât timp cât primesc bani pentru că se apasă pe un astfel de link, Google primește între 0,5 și 2 lei pentru un astfel de click, cel puțin în zona noastră de interes – căci da, de fiecare dată când utilizați un link care figurează ca SPONSORIZAT, firma respectivă plătește pentru aceasta, chiar dacă adeseori clienții își închipuie că au apăsat și ei un link acolo. Desigur, că se și abuzează adeseori, dar… dovedește-i lui Google asta…
Până una alta, atașăm certificatul de marcă, pentru a nu se mai putea spune: a, dar era înregistrată, vai, nu am știut, cu candoarea prefăcută a celui care nu mai ține minte că a mâncat usturoi… Căci acesta a fost răspunsul, sau oricum, unul asemănător, DE FIECARE DATĂ când am atras (chiar politicos) atenția respectivei firme, că se află atât într-o ”eroare” morală, cât și legală.
Ca să parafrazăm o vorbă deja ”împământenită”: Trăim pe această planetă, și asta ne ocupă toată ziua….