Multe persoane susţin, de exemplu, că fumatul cannabis-ului, vaporizarea lui, folosirea de extrase din cannabis, sunt metode naturale de tratament, fiind vorba de produse obţinute din plante. Să analizăm puţin aceste opinii în cele ce urmează.

Paleta substanţelor conţinute de această plantă este extrem de vastă, şi în plus este semnificativ dependentă nu doar de subspecie, dar şi de condiţiile de creştere. Cu toate acestea, canabinoizii, fiind substanţele conţinute majoritar de către aceste plante, sunt (deocamdată) cele mai studiate şi cunoscute.

Dintre ei,  canabigerolul (CBG), tetrahidrocanabinolul  (THC), canabidiolul (CBD), canabinolul (CBN), tetrahidrocannabivarinul (THCV) sunt „vedetele” momentului, deşi mai există şi alţi canabinoizi.

Cercetarea realizată asupra lor a pornit de la investigarea substanţelor psihoactive conţinute în cannabis. S-a determinat astfel că THC, tetrahidrocanabinolul, este componenta psihoactivă principală din această plantă. 

Mai departe, s-a descoperit faptul că acțiunea lui în corp este realizată prin activarea receptorului celular CB1. După descoperirea acestui receptor celular, s-au descoperit și substanțe endogene, produse de organism așadar, care activează același receptor celular.

De aici, s-a ajuns la concluzia că THCul este o substanţă naturală, similară cu endocanabinoizii (anandamida de exemplu), şi deci nu poate fi dăunătoare, deoarece există în corpul omenesc şi receptori activaţi de substanţe asemănătoare (endocanabinoizii), precum şi de către canabinoizi.

Aceeaşi logică s-a aplicat şi celorlalţi canabinoizi, iar dacă în cazul THC-ului mai există probleme de acceptare, datorită psihoactivităţii sale, în cazul canabidiolului nu există asemenea probleme, el fiind considerat totalmente benefic şi natural.

Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta în acest fel!

Unul dintre aspectele scăpate din vedere, este acela că în planta vie, canabinoizii se află sub formă de acizi, în cea mai mare parte. Circa 90-95% din cantitatea totală de canabinoizi (sau chiar mai mult, depinzând inclusiv de vârsta plantei), se află în plantă sub forma acidă, şi anume CBGA (acid canabigerolic), THCA (acid tetrahidrocanabinolic), şi CBDA (acid canabidiolic), lucru valabil şi pentru ceilalţi canabinoizi. CBG, THC şi CBD sunt produşi de descompunere, fenomen care are loc în prezenţa temperaturii, luminii şi oxigenului din aer.

Din acest motiv, în momentul în care o plantă a fost culeasă şi se începe procesarea ei (chiar şi prin simpla uscare, mai ales la o temperatura chiar şi uşor mai ridicată decât cea ambiantă), procesele de descompunere încep, iar substanţele naturale din plantă… nu mai sunt chiar la fel ca în planta verde.

Trebuie ştiut că acizii canabinoizilor sunt stabili pe termen mediu şi lung (adică mai mult de câteva luni de zile) doar congelaţi. În caz contrar, se transformă gradat în canabinoizi neutri. Nici chiar canabinoizii nu sunt stabili. De altfel, THCA şi CBDA sunt produşi pe cale enzimatică din CBGA, însă chiar şi după transformarea canabinoizilor acizi în canabinoizi neutri, THC se degradează în CBN (canabinol), într-o anumită măsură și în anumite condiții.

Procesul de decarboxilare poate avea așadar loc în mod natural, deși el va avea loc mai lent, dar poate avea loc și artificial, mai rapid. Rezultatul este similar dar… natural?.

Chiar și așa, să ținem cont că în natură există și otrăvuri. Le-am ingera pentru simplu motiv că sunt… naturale? 

Această asimilare cu naturalul și deci cu ceva binefăcător, este o mascaradă prin care se caută a se prezenta utilizarea cannabisului ca o alternativă naturală de tratament, în scopul facilitării utilizării recreaționale (adică am putea spune, cu cuvintele respectivelor persoane „știți, noi nu ne drogăm, ne tratăm”), și poate fi ușor demontată.

Astfel, se susține că faptul că ființa umană are un sistem endocanabinoid, precum și faptul că există endocanabinoizi sintetizați, deci (într-o logică strâmbă, perversă) aceasta ar trebui să arate (prin prisma acestei logici strâmbe) ca natura însăși a pus la dispoziția umanității, într-o evoluție paralelă, exact remediile de care avea nevoie.

Deși o foarte mare parte a utilizatorilor de cannabis sunt de fapt atei (cannabisul are această proprietate de a întuneca oarecum structurile superioare ale ființei umane),  totuși ei socot de la sine înțeles că natura are un fel de conștiință globală (de unde, ne întrebăm noi?), care înglobează în sfera ei și ființa umană, și aceasta în condițiile în care chiar totuși paradigma actuală separă indivizii, speciile, etc.

Vom urmări acest leit-motiv al receptorilor sistemului endocanabinoid, pentru a vedea unde duce.

Și iata pe scurt unde:

În corp, există și receptori opioizi, care sunt activați de alcaloizii opiului. Cu toate acestea, în ciuda utilizării ca analgezic, opiul, precum și alcaloizii naturali conținuți în el, ca să nu mai vorbim de derivatele de sinteză ale acestor substanțe, sunt droguri foarte puternice, care provoacă stări puternice și grave de dependență, iar în doze nu foarte mari (în special pentru un corp care nu are toleranță), provoacă moartea.

Totodată, în corp există receptori nicotinici. De aici s-ar putea deduce ca fumatul tutunului este un lucru bun, mai ales când este făcut sistematic și pe termen lung. În realitate, știm că și nicotina este un drog puternic, cu efecte foarte nocive asupra organismului. Cât despre cantitatea letală, ea este de ordinul zecilor de miligrame.

Mai presus de toate însă, s-a descoperit faptul că, deși atât endocanabinoizii (anandamida de exemplu) și THCul acționează la nivelul acelorași receptori, efectele lor nu sunt nici pe departe identice. THCul este, spre deosebire de anandamidă, ca un fel de cheie imperfectă, care produce o activare parțială a receptorului respectiv.

În plus și foarte important, funcționarea normală a corpului se realizează într-un așa numit echilibru, în homeostazie, datorită multiplelor bucle de reglare ale proceselor fiziologice. Cantitatea de THC necesară și/sau utilizată în mod curent este enorm de mult mai mare decât concentrația de endocanabinoizi necesară pentru a păstra sistemul în echilibru (de mii de ori mai mare de obicei), și de aceea va scoate aceste bucle din echilibru, ele intrând îmtr-un gen de saturație, fapt care face necesară și creșterea dozelor pentru resimțirea acelorași efecte.

Concluzia noastră este: în ciuda aparențelor care pot să ne spună altfel (dacă nu observăm în mod profund situația), nu tot ce este natural este în mod necesar și bun pentru ființa umană, și mai ales nu oricând, oricum și în orice condiții.