Deşi acest articol pare să aibă două teme, ele sunt strict corelate. Punctul de pornire al articolului a fost dat de clasificarea ca substanţă nepsihoactivă a canabidiol-ului (CBD), noul „panaceu” promovat de către industria farmaceutică, dar şi de către adepţii terapiilor „naturiste” anticancer.

Vrem să se înţeleagă foarte bine: suntem convinşi de proprietăţile terapeutice ale canabinoizilor, inclusiv ale CBD (canabidiolului). Cu toate acestea, aşa cum am mai punctat, chiar dacă aceste substanţe sunt produse ca urmare a unor procese naturale, nu înseamnă ca nu au efecte secundare asupra consumatorului.

De altfel, utilizarea clinică a THC-ului a fost limitată, dincolo de problemele de natură legală, şi de efectele stranii şi (pentru unii) neplăcute pe care le are la nivelul sistemului nervos şi a minţii.

Vom face aici o paranteză, pentru a clarifica lucrurile.

Ştiinţa modernă nu ia în consideraţie (în mod prostesc de altfel) faptul ca structura ființei umane este semnificativ mai complexă decât corpul fizic. Pentru paradigma actuală, mintea este un produs al creierului, iar emoţiile, sentimentele, trăirile spirituale, au ca sursă doar procese mediate chimic.

Această viziune este copilărească, însă nu vom începe acum vreo polemică, ci vom preciza, pentru cine vrea să asculte, că lucrurile stau în mare parte cu totul altfel.

Astfel, mintea (adică întregul complex format din subconştient, conştient, memorie și intelect superior (structura mentală responsabilă de intuiție și decizie, printre altele) constituie o structură separată, numită în unele ştiinţe ezoterice corp eteric/astral/mental, iar creierul este doar o interfaţă cu lumea fizică. Asta nu înseamnă că el, creierul, nu are nici un rol în procesul cognitiv, ci doar că el nu este o sursă a conştiinţei. Tot în aceste structuri nonfizice apar şi sunt trăite sentimentele şi emoţiile, la diferite nivele ale acestui complex de structuri, iar diferitele secreții hormonale, sau de neurotransmițători, sunt doar reflexii și reacții ale acestor trăiri, în corpul fizic. Din acest motiv, gândurile, emoţiile, influenţează corpul fizic (vezi efectul placebo, sau nocebo, precum şi multe dintre cazurile de vindecări „spontane”).

Interfaţa realizată de corpul fizic şi de creier, cu aceste structuri nonfizice (pe diferitele nivele), nu este, desigur,  unidirecţională. Pe de altă parte, conexiunea inversă este în mod egal activă, deci ceea ce se petrece în corpul fizic poate și va afecta structurile superioare, mai mult sau mai puțin. În acest fel, o substanţă care va acţiona la nivel fizic, în speţă la nivelul unor receptori celulari de la nivelul creierului, va genera efecte corespunzătoare şi în structurile complexe de natură subtilă (adică în sistemul de structuri energetice, mentale, spirituale), efecte care pot fi benefice (în cazul unor substanţe sau plante medicinale), sau dimpotrivă nocive, în cazul unor medicamente de sinteză, a plantelor toxice, sau semitoxice (precum cannabisul), mai ales atunci când nu sunt folosite corespunzător.

Fiinţele umane contemporane au conştiinţa fixată aproape în totalitate la nivelul corpului fizic, urmare inerentă a educaţiei materialiste a ultimelor secole . Ca urmare, oamenii contemporani sunt obişnuiţi să nu simtă (de fapt să nu ia în seamă, adeseori) mai mult decât ceea ce este direct conectat cu lumea fizică, mai ales de la o anumită vârstă, uitând că la un moment dat (unii, dar totuşi marea majoritate) au trăit stări de iubire (înălţătoare şi altruistă), sau aspiraţii elevate de a cunoaşte misterele universului, sau au avut (unii) intuiţii geniale, sau de ce nu, au întâlnit îngeri sau zâne, şi aşa mai departe. 

La un moment dat însă, oamenii uită. Bine, veţi putea spune, şi ce-i cu asta?

Vrem să subliniem astfel că, deoarece plantele psihedelice acţionează foarte intens inclusiv la nivelul acestor structuri subtile, ele induc chiar şi oamenilor cu o conştiinţă fixată la nivelul corpului fizic, trăiri care trec de sfera acestei lumi, ceea ce arată (pentru cel puțin), că aceste structuri și respectiv lumi subtile sunt reale. Unii se sperie şi fug de ele, nemaidorind să aibă de a face cu așa ceva, iar altii devin dependenţi de utilizarea acestor plante, dorind să reia iar şi iar respectivele trăiri, fără a înţelege că există şi alte căi (și uneori chiar și când știu aceasta).

 

În continuare vom observa și studia cele două fețe ale aceleiași monede:

 

1. Psihoactivitatea și percepția spirituală

În primul rând trebuie spus că această capacitate perceptivă nonfizică trebuie atinsă într-un mod firesc, prin dezvoltarea personală a fiinţei umane respective, deoarece doar atunci ea este capabilă să controleze, să înţeleagă, să integreze în propria fiinţă, aceste trăiri şi structura acestor lumi. Altminteri, ea este ca un pilot nepregătit care se aventurează să facă acrobaţii extraordinare cu un avion defect, şi care ar fi semnificativ mai uşoare pentru un pilot bun, cu un avion excelent. Spunem aceasta, deoarece lumile respective sunt complexe, iar fiinţa va intra în legătură cu acele lumi, şi va avea trăiri corespunzătoare nivelului ei de pregătire interioară. Uneori poate vor fi trăiri paradisiace, alteori infernale, după cum se ştie (fără a se explica) din experienţele unor „psihonauţi” ad-hoc, chinuiţi ulterior de stări de paranoia sau care dezvoltă psihoze de tot felul.

Plantele psihedelice pot deschide astfel de porţi. O experienţă de acest gen, efectuată într-un cadru adecvat, supravegheată de un mentor pregătit, şi repetată doar atunci când este necesar (uzual extrem de rar), poate ajuta o fiinţă cu o anumită aspiraţie și pregătire spirituală să dobândească anumite repere pe drumul descoperirii de sine. Astfel de experiențe sunt însă doar repere, care pot fi fixate nu atât prin experimentarea în condiţiile prezentate mai sus, cât mai ales printr-o practică spirituală ulterioară, perseverentă.

În afara unor asemenea condiții, efectul acestor experienţe poate fi devastator (chiar dacă unii îl resimt pe moment ca plăcut, interesant, sau chiar extraordinar, raportat la trăirile curente, din viața de zi cu zi), mai ales datorită repetării frecvente, datorită înțelegerii eronate a acestor experiențe, ca fiind o practică spirituală.

Aici intervine unul dintre efectele dramatice ale deschiderii timpurii şi necontrolate ale porţilor percepţiei. Prin astfel de acţiuni prosteşti, ale fiinţelor orgolioase, stupide şi pripite, structurile subtile ale ființei sunt date peste cap, fiind uneori distruse într-o măsură care va face ca „reparaţia” să dureze ani la rând, sau chiar cu mult mai mult (da, uneori chiar vieţi la rând).

De obicei oamenii, în momentul deschiderii acestor sui-generis porţi ale percepţiei, socot că au găsit „cupa Graalului”, drumul spiritual către un fel de … mântuire.

În realitate, mai ales în cazul în care perseverează în astfel de experiențe, ei nu doar că nu avansează către un anumit reper spiritual elevat, ci dimpotrivă regresează. Lumile spirituale elevate sunt chiar mai departe de posibilităţile lor de percepţie acum, datorită deteriorării structurilor lor perceptive, iar despre accesul la lumi de natură sublimă, divină, nu poate şi nu va putea fi vorba în asemenea situații. Percepţia psihică (halucinaţii, viziuni distorsionate ale lumilor subtile, în general inferioare, şi chiar şi anumite trăiri perceptive uneori mai elevate, uneori sinestezice, legate de natură, hrană, relaţii) nu are decât foarte puţin de a face cu percepţia spirituală, care apare atunci când, fie aparent spontan fie în urma unui antrenament riguros, o fiinţă umană intră profund în legătură, în mod controlat, la voinţă, în urma unei aspiraţii ferme, a unei intenţii clare, prin intermediul corpului ei mental sau cauzal, cu lumi sublime paralele, reale, deşi nonfizice. Până într-un astfel de moment, ele se mai pot confunda. Doar până atunci.

Ştim că pentru fiinţele umane neinteresate de aspectele spirituale ale existenţei lor (sau care chiar le neagă), ceea ce prezentăm aici este nesemnificativ, sau este considerat chiar o prostie, însă le sugerăm să ia în calcul şi faptul că există măcar o minimă posibilitate ca cele spuse aici să fie adevărate.

 

2. Pseudo non-psihoactivitatea.

Păi cu non-psihoactivitatea suntem obişnuiţi cu toţii, veţi spune, şi acesta este un adevăr dramatic, deoarece aşa cum spuneam, obişnuiţi doar cu percepțiile referitoare la lumea fizică, nu mai simţim altceva. Şi ce ar fi de simţit la o adică? Uneori, spunem noi, dacă nu simţim nimic e chiar mai bine. Avem o depresie? Luăm un antidepresiv şi nu mai simţim nimic. Ne doare capul? Luăm un antiinflamator sau analgezic şi nu mai simţim nimic. Suntem agitaţi? Ei, fumăm o ţigară şi ne calmăm.

Iată unele dintre efectele dramatice, subtile, insidioase şi neconştientizate ale modului nostru materialist de a privi lucrurile. Şi problema e că, odată cu fiecare: antidepresiv, antiinflamator, ţigară, joint (adică tot țigară, dar cu cannabis), sticlă cu băutură, ne agravăm în, și ne obişnuim cu noul nostru mod de a simţi. Sau mai bine zis de a nu mai simţi.

Nu este scopul acestui articol de a detalia acest subiect, însă totuşi trebuie să spunem că, de fiecare dată când utilizăm astfel de substanţe, corpurile noastre subtile devin din ce în ce mai „rigidizate”, „împietrite”, uneori dezorganizate, distruse, incapabile de trăiri superioare. Uneori nu vom mai fi capabili să trăim nici măcar emoţii normale, omeneşti, fie ele şi negative, devenind adevărate maşinării fiziologice, care acţionează doar fizic, a căror minte şi percepţii se cramponează doar de lumea fizică.

Înțelegem foarte bine faptul că multe ființe umane vor sări ca arse, jignte de afirmațiile noastre. Cu toate acestea, ele sunt adevărate.

Cum se spune în unele texte spirituale, fie ele de factură religioasă sau nu (inclusiv în Biblie), din punct de vedere sufletesc o astfel de stare este „moartea veşnică”, care este o moarte a sufletului, adică o îndepărtare de starea lui trează, numită „viată veșnică”, iar lumea în care se trăieşte astfel este o lume a „întunericului” (spiritual, sufletesc), şi a „scrâşnirii dinţilor” (adică a trăirii în permanente cercuri ideatice inferioare, sterile, ancorate în materialitatea de zi cu zi).

De ce insistăm pe asemenea aspecte? Pai în primul rând pentru că sunt importante pentru fiinţa umană adevărată care este fiecare dintre noi. 

Mai apoi, deoarece aproape totdeauna efectele unor substanţe de acest fel, sedative, antipsihotice, antiinflamatoare (ne referim mai ales la antiinflamatoarele de sinteză), sunt extrem de dăunătoare inclusiv la nivel fizic, cu atât mai mult cu cât în anumite medicamente (de altfel binecunoscute) ele sunt combinate cu alte substanţe care generează dependenţă.

Un alt motiv este acela că subiectul non-psihoactivităţii este intim corelat cu cannabis-ul, şi mai precis cu o serie de canabinoizi, în principal CBD (canabidiol).

Canabidiolul este din ce în ce mai promovat ca un agent natural antiinflamator, antipsihotic, antitumoral, antioxidant, şi care faţă de „ruda” sa binecunoscută, THC, tetrahidrocanabinolul, este non-psihoactiv.

Noi vom spune însă: este pseudo non-psihoactiv. Cu alte cuvinte, nu are efectele de deschidere necontrolată a porţilor percepţiei, precum THC, ci dimpotrivă: are proprietatea că le închide. 

O serie de relatări ale unor persoane care au utilizat cannabis sub forma sa așa-zis medicinală (adică cea cu un conţinut relativ egal sau sau mai mare de CBD faţă de THC) atrag atenţia că, deşi aceste tipuri de canabis sunt puțin sau de loc psihoactive, nu produc halucinaţii sau tulburări de vreun alt fel la nivel psihic, ele au un cu totul alt efect: te fac să te simţi normal. Extrem de normal: te fac să nu mai simţi nimic, mai ales din sfera trăirilor superioare.

Da, știm deja că mulți vor spune imediat că nu e adevărat, ei simt mult, frumos, sunt fericiți.

Din păcate, confuzia între trăirile sufletești și spirituale superioare, și lumea emoțiilor și afectelor este comună în perioada actuală.

Așadar, conform tuturor cercetărilor realizate până în acest moment, spre deosebire de antidepresivele, antipsihoticele, antiinflamatoarele de sinteză, CBD-ul pare să nu aibă nici un efect dăunător asupra corpului fizic, ci dimpotrivă, el pare chiar un fel de „panaceu”, datorită unor efecte de modulare specifică a unor receptori celulari. Cu toate acestea, pe alte nivele, vor apare efecte secundare … sa le spunem nedorite.

Ce înseamnă aceasta? Este posibil, chiar foarte posibil, să vă vindecaţi de cancer, sau poate de scleroză multiplă, sau de epilepsie utilizând această substanţă, sau măcar să nu mai apară anumite simptome. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere mai subtil. Este posibil să sesizaţi că nu mai puteţi fi la fel de afectuos (din tot sufletul, nu mimetic), că pur şi simplu nu mai puteţi să vă rugaţi, sau nu mai trăiţi un sentiment de sacralitate în faţa unui peisaj extraordinar, sau o muzică încântătoare (până atunci) vă va lăsa rece. În alte situaţii este posibil să sesizaţi apariţia unor stări de mânie, iritabilitate, lipsă de focalizare mentală.

Pentru unii, toate acestea nu vor însemna nimic. Pentru alţii, totul.

Iarăşi, să se înţeleagă bine: nu suntem farisei! Dacă mâine am descoperi că avem cancer şi am fi puşi în faţa alternativei de a muri în chinuri sau de a folosi, să zicem, CBD, ar fi posibil să avem parte de o alegere dificilă, dacă nu am avea şi altă posibilitate. La fel și în cazul altor boli grave, precum epilepsia sau scleroza multiplă, orice remediu poate fi privit ca o mântuire.

Ceea ce descriem aici este doar o opinie. O facem însă, deoarece iată, un nou „panaceu”, canabidiolul (CBD), îşi face cunoscută cu surle şi trâmbiţe (prin intermediul mass-media) prezenţa, fără ca să se cunoască nimic despre posibilele probleme colaterale. Pentru unele fiinţe umane, efectele respective contează enorm. Poate şi pentru dumneavoastră, sau poate că nu. Cu toţii trebuie să fim însă capabili să alegem într-o cât mai deplină cunoştinţă de cauză.

Un aspect foarte important, deși ceva mai neobișnuit pentru paradigma contemporană, este acela că planta însăși, chiar sub formă crudă (neprocesată termic), are efecte suplimentare. Aceste efecte sunt datorate nu numai substanțelor active, ci și a ceea ce am putea numi „sufletul plantei”, căci da, deși este o structură semnificativ diferită de ceea ce numim suflet în cazul ființelor umane, această structură informațională există.

Aceste structuri informaționale au un impact puternic și specific (în funcție de plantă și de consumator) asupra structurilor energetice și sufletești ale consumatorului. Ca atare, aceeași plantă va avea cu totul alte efecte asupra unui om decât asupra unei capre. Cafeaua de exemplu, tonifică sistemul nervos și psihicul unei capre sau oi, dar în cazul unui om, deși excită sistemul nervos, concomitent „lemnifică”, dacă ar fi să spunem așa, structurile sufletești umane, mai ales în cazul consumului sistematic. Cannabis-ul are efecte similare, dar și alte efecte, suplimentare. De exemplu, poate amplifica iritabilitatea, mânia, egoismul, chiar și atunci când nu are efecte psihoactive (așadar în stare nepreparată termic).

Este bine de știut că aceste efecte informaționale pot fi minimizate, sau chiar anulate, printr-o tratare specială a plantei, tratament care va fi expus într-un articol separat, dedicat acestui subiect.

Spre deosebirte de cannabis, unele plante, precum busuiocul, salvia, menta, sânzienele, obligeana, rozmarinul (dar și multe, multe altele), au efecte binefăcătoare la nivelul structurilor energetice, mentale, și chiar spirituale. Utilizarea lor sistematică, precum și a altora asemenea lor, în mod potrivit, va transforma gradat în bine ființa umană. Totuși, nu va fi generatoare de plăceri rapide, stări de euforie obținute cât ai bate din palme, precum utilizarea unor plante stupefiante. Însă până la urmă fiecare dintre noi suntem datori și responsabili cu deciziile și implicit drumul pe care îl urmăm în viață.