Abces dentar
Secretara mea avea două abcese și avea dureri destul de mari. Deși nu sunt stomatolog, sunt, totuși, doctor, și ea m-a rugat să îi dau ceva ca să-i treacă durerea. I-am dat să ia niște argint coloidal și durerea i-a dispărut imediat. De fapt, după câteva zile, au dispărut, de asemenea, și abcesele și nici măcar nu s-a mai dus la stomatolog. Am sfătuit-o să se ducă, oricum, dar, pentru că infecțiile dispăruseră, nu a mai văzut de ce s-ar mai duce la stomatolog. (B.B.)
N.S. Uzual, pentru aceasta, argintul coloidal trebuie menţinut în gură, cât mai aproape de zona afectată. În funcţie de gravitate, se recomandă a se repeta, chiar de 10-20 de ori zilnic. În cazul existenței unei alergii la argint, se poate testa cuprul coloidal în locul argintului coloidal, folosindu-se similar.