Acest mineral joacă multe roluri importante și chiar esențiale în corpul uman.
Dintre funcțiile sale biochimice majore enumerăm:
– antioxidant la nivel celular, el făcând parte din câteva sisteme enzimatice
– componenta esențială în intreținerea celulelor musculare și a integrității hematiilor
– un rol important în sinteza ARN și ADN
– este vital în eliminarea metalelor grele din corp
– are rol în respirația celulară și în reacțiile ce generează transferul de energie
– participă la dezvoltarea și creșterea foetusului
– este esențial în menținerea integrității țesuturilor keratinoase
– menține funcțiile pancreatice
– este implicat în sinteza anticorpilor, precum și în producerea ubichinonelor (substanțe despre care se crede că sunt implicate în protecția corpului împotriva bolilor infecțioase și cu caracter malign, ajutându-l să reacționeze corect la afecțiuni inflamatorii, boli cronice de inimă sau dezordini de genul hipertensiunii sanguine).
Cercetările medicale curente sunt focalizate asupra rolului seleniului ca antioxidant, aceasta fiind o proprietate benefică vitală a acestui mineral, deoarece deteriorările de natură oxidativă ale celulelor și ale membranelor acestora constituie unul din factorii principali în majoritatea bolilor, inclusiv a celor care afectează corpul în cazul îmbătrânirii. Această acțiune a sa este datorată faptului că seleniul este o componentă esențială unei enzime, glutation peroxidaza (GP), care degradează rapid peroxidul de hidrogen (apa oxigenată), cea mai puternică moleculă oxidantă produsă de către celulele corpului uman.
Această enzimă este implicată de asemenea în metabolismul carbohidraților și al compușilor prostaglandine. De asemenea, funcționarea celulelor albe și rosii este dependentă de ea. Bolile cardiovasculare sunt produse de către o serie de factori, dintre care unul este peroxidarea grăsimilor. Acțiunea GP este tocmai de a distruge peroxizii produși în grăsimi, fiind astfel utilă în prevenirea acestor boli.
Multe alte procese biologice includ seleniul ca parte a căilor lor biochimice. Deoarece distribuția seleniului în natură nu este uniformă, nu este surprinzător că peste 40 de specii de animale suferă de anumite boli care pot fi atribuite carenței de seleniu. Din acest motiv, seleniul este adeseori inclus ca supliment alimentar în dieta multor animale, pentru a preveni incidența acestor afecțiuni în cazul animalelor de crescătorie. Apariția simptomelor fizice precum calcifierea și degenerarea țesuturilor musculare și formarea leziunilor în vasele de sânge ale inimii este observată în cazul acestor animale, atunci când în alimentația lor există carențe de seleniu.
Această deficiență cauzează totodată pierderea capacității țesuturilor ficatului de a prelua oxigenul, care are ca efect moartea. Totodată această pierdere provoacă și compromiterea membranei celulare, care poate deveni „poroasă”, ceea ce face ca o parte din fluidul celular să scape în spațiul intracelular și să se acumuleze în țesuturi, una dintre consecințe fiind că multe dintre enzimele care în mod normal își au locul în mediul intracelular ajung în sânge.
Infertilitatea masculină poate fi indusă adeseori de către deficiența seleniului. Absența acestui mineral în țesuturi induce degenerarea testiculelor și are ca rezultat imotilitatea spermatozoizilor. Aceeași deficiență poate avea ca efect însă și infertilitatea masculină, prin inducerea morții fetale de exemplu.
Metabolismul vitaminei E este crescut în cazul deficienței de seleniu, ceea ce duce la creșterea necesarului acestei vitamine în corp. Efectul distrugător al ozonului asupra plămânilor este crescut în cazul în care persoana expusă suferă de această deficiență, care este implicată și în distrugerea oxidativă ce are loc la nivelul plămânilor și ochilor copiilor născuți prematur, cărora le este aplicată oxigenoterapie, deoarece copiii născuți prematur au nivelul de seleniu mai redus decât cel al copiilor născuți la termen (din aceeași grupă de vârstă).
Deficiențele majore de seleniu sunt rare, cel puțin în țările occidentale, chiar dacă majoritatea populației nu primește suficient seleniu în dieta zilnică. Acest mineral este deficient în anumite soluri, astfel încât există posibilitatea ca în cazul în care hrana consumată este cultivată preponderent pe astfel de soluri să apară o carență majoră de seleniu.
Această carență a fost raportată ca fiind evidentă în cazul persoanelor afectate de SIDA, de asemenea constatându-se și o corelație clară între incidența bolilor de inimă și scăderea nivelului de seleniu.
Doza recomandată de seleniu (necesarul zilnic) este de circa 50 micrograme. Din păcate, unele surse principale de seleniu devin sărăcite în acest mineral datorită prelucrării excesive și rafinării acestora. În ceea ce privește utilizarea lui ca supliment alimentar, nu există niciun inconvenient dacă se consumă doza prezentată și nu s-au constatat probleme în cazul suplimentării dozei până la 200 micrograme zilnic (pentru persoane adulte, cu o greutate tipică de 70 kg). În cazul în care această doză zilnică se mărește, mai ales pe termen lung, pot apărea efecte fizice secundare, precum mâncărimi persistente ale pielii, diverse schimbări în sistemul nervos sau căderea unghiilor. Totodată, este posibil ca suplimentele de seleniu să cauzeze hipotiroidie, mai ales în cazul persoanelor afectate de afecțiuni ale gușei induse de deficiența de iod.
