TRECUT

Îmi amintesc de julfă. Sau juflă. Eram copil, dar cu siguranță plăcinta respectivă le plăcea și celor mai în vârstă. Mie îmi lăsa gura apă… Unii dintre voi, cei care citiți acum, vă mai amintiți încă, după cum vă mai amintiți și despre cămpurile de cânepă de prin sate.

Ce nu îmi amintesc însă (ce e drept eram prea mic pentru asta), este să îi fi văzut vreodată pe bunici fumând cânepă ca să se îmbete. Să se drogheze. Bunicul nu fuma nici măcar tutun de fapt, așa cum am aflat mai târziu, iar în pod, în care mirosea a fum de la sobe și a slănină afumată, nu îmi amintesc să fi mirosit și a cânepa pusă la uscat pentru a fi fumată în nopțile lungi de iarnă.

Romania avea cultivate zeci de mii de hectare de cânepă, cultivată în mare măsură pentru fibră. Nu cunosc legislația de pe vremea respectivă. Am putea-o consulta și probabil că am afla că activitatea de cultivare a cânepei cu conținut ridicat de THC era pedepsită de lege. Cu toate acestea, această legislație nu a afectat vreodată cânepa industrială, nici măcar în sensul îngreunării cultivării acesteia.

Desigur, în lungul istoriei, au existat și persoane care au utilizat cânepa ca intoxicant, la fel de des (sau de rar) precum macul, mult mai rar decât alcoolul sau tutunul, dar cu toate acestea, nu se poate spune că a constituit o problemă socială majoră vreodată.

PREZENT

În prezent cânepa este o adevărată mană cerească, însă din păcate doar pentru unii.

Este o sursă de bogăție pentru traficanții de droguri. Și nu ne referim la amărâții care sunt prinși cultivând o plantă sau o sută, vânzând 1 gram sau 1 kilogram, ci la cei care nu sunt prinși niciodată, și al căror nume nu apare niciodată în legătură cu o astfel de activitate, pe care poate chiar îi cunoaștem ca persoane (mai mult sau mai puțin) respectabile și influente din sfera vieții economice sau politice, și pentru care legislația actuală este un sprijin în derularea afacerilor lor necurate.

Este totodată o sursă de venituri pentru sistemul coercitiv care se ocupă (fără să reușească) cu combaterea consumului și cultivării ilegale a acestei plante. Către aceste structuri sunt direcționate resurse uriașe, deși forța nu va putea schimba niciodată natura umană, iar cei care vor să se drogheze vor găsi mereu căi pentru aceasta.

În ceea ce îi privește pe narcomanii efectivi sau potențiali, legislația actuală le face foarte mult rău, însă așa cum spuneam, în forma actuală legislația folosește doar traficanților de droguri și sistemului coercitiv, pentru care cadrul legal actual este ca apa pentru pești. Ca urmare a includerii acestei plante, precum și a altor plante cu efect psihoactiv, în categoria celor a căror utilizare, creștere sau comercializare (inclusiv în scop recreațional) este pedepsită de către lege, s-a dechis larg, pentru persoanele care urmăresc să se ”recreeze” în mod legal în astfel de moduri, poarta drogurilor sintetice, care adeseori sunt substanțe a căror utilizare este perfect legală, și ale căror efecte sunt cu mult mai devastatoare decât ale plantelor respective.

Astfel de plante au fost folosite secole, sau chiar de milenii, de către șamani, fie că a fost vorba de cânepă, pălăria șapelui, zorele, ayahuasca, și niciodată consumul lor nu s-a generalizat către marea masă a populației, chiar dacă erau utilizate oarecum intensiv de către un grup restrâns de oameni. De altminteri, am fi curioși să aflăm care este potențialul adictiv al unei plante, precum zorelele, în cazul cărora se cunoaște că ingerarea semințelor generează stări intense de greață înaintea instalării efectelor de natură psihică. Cu toate acestea, ele au fost interzise. În acest fel, unitățile specializate ale poliției au de lucru (sunt curios cum vor reuși șă facă să dispară pălăria șarpelui din păduri), iar traficanții de diverse substanțe sintetice cu efect psihodinamizant (dar în cele din urmă debilitant sau letal) din așa numitele Spice Shop-uri au doar de câștigat.

Cânepa a fost aproape distrusă de către un singur om (”expertul” care a dirijat campania mediatică împotriva marijuanei, căci cu siguranță grupurile de interese implicate au fost mai largi). Conform proverbului: un nebun aruncă o piatră în baltă și 10 deștepți nu o pot scoate, statutul ei se păstrează și acum. La baza acestei campanii a stat un eșafodaj de minciuni, inclusiv cu note rasiste, specifice culturii americane a acelor vremuri, iar fundamentarea ”științifică” nu a fost dată de cunoașterea efectelor negative, ci de necunoașterea lor, oricât ar părea de straniu.

Ca urmare a acestei campanii, THC-ul, substanța psihoactivă conținută în cânepă, a fost inclusă în categoria substanțelor cu potențial adictiv ridicat, și fară utilizare medicală cunoscută. Următoare categorie, este cea a substanțelor cu potențial adictiv ridicat, dar care au și anumite utilizări medicale recunoscute. În mod stupid însă, deși după anii 1990 s-a descoperit că există utilizări semnificative de natură medicală ale acestei substanțe, utilizarea ei nu numai că nu a fost permisă (legalizată), ci mai mult, în legislația curentă ea este considerată în continuare a nu avea nici o aplicație de ordin medical (vezi anexele legii 339). Prostie, incompetență, sau… altceva?

În ceea ce privește cânepa industrială, aceasta conține în cea mai mare parte cannabidiol (sub formă de acid cannabidiolic), care nu are acțiune psihoactivă. Această substanță este un adevărat miracol, iar numărul aplicațiilor de ordin medical îl depășește cu mult pe cel al THC-ului, componenta psihoactivă a cânepei (care în cânepa industrială se află în concentrație foarte redusă, practic nulă). Numărul de afecțiuni în care are efect, și unicitatea efectului în cazul unor afecțiuni grave, o fac stringent necesar de a fi pusă la dispoziția oamenilor. In ciuda conținutului foarte redus (0,001-0,2%) de THC din aceste soiuri de cânepă, cultivarea lor este foarte mult restricționată. În acest fel, conform proverbului care spune că ”Omul prost aruncă apa din cadă împreună cu copilul”, tot astfel un produs care poate avea o utilitate extraordinară în domeniul medical, este interzis pentru faptul că poate fi utilizat ca drog.

Desigur, cânepa, inclusiv cea cu conținut ridicat de substanțe psihoactive, nu este (decât de fapt și nu) de drept total interzisă. În principiu, o firmă de medicamente ar putea să producă medicamente pe bază de cânepă, DACĂ I S-AR ACORDA AUTORIZAȚIA. Un cultivator ar putea să cultive inclusiv soiuri de cânepă cu conținut ridicat de THC DACĂ I S-AR ACORDA AUTORIZAȚIA. Farmaciile ar putea să comercializeze astfel de produse, ÎN CONDIȚII FOARTE STRICTE. Pacienții care ar avea nevoie, ar putea să folosească astfel de produse, în cazul în care ele ar fi disponibile, și în care medicii AR ÎNDRĂZNI SĂ LE PRESCRIE, asta în cazul în care ar fi avut curiozitatea să citească și să fie la curent cu ultimele cercetări legate de substanțele respective. Iată un intreg cerc vicios, a cărui persistență ne face să notăm încă odată ignoranța, dezinteresul, și chiar incompetența persoanelor de care în acest moment depinde statutul acestei plante.

Așa cum sesiza un prieten, dacă o civilizație extraterestră ar sosi vreodată pe această planetă, ar fi uluită de starea de prostie instalată în rândul speciei umane. Numai în acest fel este cu putință ca produse a căror efect adictiv și toxic este dovedit (tutun, alcool, cafea), și care totuși nu au un spectru de utilizare extrem de larg, să fie permise a fi comercializate (iar vînzarea să fie susținută prin intermediul unor reclame insidioase), și în același timp, o plantă cultivată de milenii, printre ale cărei produse secundare se află și substanțe cu un potențial adictiv mult cu mai mic decât ale alcoolului, tutunului și cafelei, și cu extraordinare efecte asupra sănătății, este interzisă.

Cui folosesc toate acestea?

VIITOR

Mai întâi trebuie să spunem că, fie că știm fie că nu știm, fiecare dintre noi are, într-o măsură mai mică sau mai mare, o anumită putere, prin care își poate susține și structura atât viața exterioară cât și cea lăuntrică. Ea poate fi amplificată sau diminuată, înălțată sau pervertită, în funcție de aspirațiile și înțelepciunea fiecăruia dintre noi în utilizarea acestei (acestor) puteri cu care am fost dăruiți, asemenea talanților din parabola biblică. Ea poate fi totodată delegată, parțial sau în totalitate. Este un gest firesc, care în măsura în care este realizat cu responsabilitate, susține o mare parte dintre relațiile ce stau la baza unei societăți.

O caracteristică a puterii este aceea că ea transformă. De aceea, puterea poate CORUPE, atunci când oamenii nu înțeleg că puterea personală este un dar de natură divină, servind transformării de sine, delegarea ei fiind un gest care trebuie făcut responsabil, iar cei cărora ea le-a fost dăruită de către semeni nu înțeleg că aceasta nu este a lor, și exercitarea ei le va transforma în mod mai mult sau mai puțin profund viața, în funcție de gradul lor de discernământ, care le este în acest fel pus la încercare.

Puterea care a corupt deja, se va întoarce, mai devreme sau mai tărziu, într-un fel sau altul, împotriva celor care au folosit-o în mod greșit. În acest fel, puterea pe care am dăruit-o (datorită lipsei noastre de discernământ) unui sistem social corupt prin acceptarea unor valori sociale, culturale, morale sau spirituale eronate, se transformă într-o energie care ne subjugă, ne aservește, ne limitează orizonturile, spre perpetuarea ”vieții” proprii denaturate care animă acum acest sistem aberant.

Efortul necesar pentru a ne căpăta controlul asupra vieții noastre, în cazul în care ea este deja subjugată (fie că ne dăm seama, fie că nu) acestor influențe pervertite, este foarte mare, iar pentru majoritatea oamenilor este chiar aproape de neputință să se sustragă acestui set de reguli, norme, concepte care le structurează în mod eronat viața, fie că vor, fie că nu vor, fie că sunt conștienți, fie că nu.

Cel mai adesea, într-o astfel de situație, doar suferința este cea care îi face pe oameni să caute altceva, să adopte un alt punct de vedere, să urmărească să se transforme. Uneori la timp, alteori prea târziu.