Ulei esențial de CUIȘOARE
Eugenia caryophyllata
Uleiul de cuișoare este distilat din frunze și din fructele necoapte. Se adaugă puțină sare în apă pentru a ridica temperatura de fierbere și extracția se face de mai multe ori pentru a extrage uleiul esențial. Acesta este incolor, cu o nuanță de galben atunci când este proaspăt distilat: pe măsură ce se maturează, capătă o culoare maro închis. Uleiul esențial de cuișoare are un parfum piperat de vanilie, cu o notă subtilă de garoafă roșie.
Constituenții principali: Majoritatea sunt fenoli (70-80%), în particular eugenol. Acesta a fost izolat de Bonastre în 1827 și este unul dintre fenolii cei mai antiseptici, de 3-4 ori mai puternic decât oricare altul. Alți constituenți sunt acetileugenol (care dă miroul specific), acidul benzoic, benzoatul de benzil, furfurolul, o sesquiterpenă (beta cariofilen) și vanilina.
Atenție: uleiul de cuișoare este adesea amestecat cu un ulei vegetal (de obicei de palmier) și ulei din boabe și frunze de cuișoare. Uneori se adaugă copaiba, un ulei preparat din rășina unui arbore brazilian, Copaifera officinalis. Aceasta este un mare păcat pentru că proprietățile terapeutice sunt excelente doar în cazul uleiului esențial pur de cuișoare. Datorită conținutului de eugenol, uleiul poate coroda metalul.
Utilizări
Textele vechi menționează în unanimitate despre cuișoare că sunt stimulente și posedă calități stomahice, expectorante, sedative, carminative, antispasmodice și digestive. Ajută în caz de flatulență, stimulează digestia și revigorează apetitul, fiind bune pentru convalescență. Cuișoarele sunt un tonic general atât pentru fizic, cât și pentru psihic, precum și pentru cei care suferă de frigiditate. Totuși, principala calitate este faptul că sunt antiseptice, datorită proporției ridicate de eugenol. De aceea sunt utilizate în cazul paraziților intestinali și pentru prevenirea infecțiilor virale. Sunt bune pentru sistemul imunitar și sunt eficiente în special în cazul infecțiilor la nivelul gurii și măselelor. Pe de altă parte, a ține niște cuișoare în gură este o idee bună pentru cei care vor să se lase de fumat.
Valoarea dentară a cuișoarelor este bine cunoscută. Ele sunt antiseptice, dar posedă, de asemenea, și proprietăți sedative și anestezice, astfel încât pot amorți ușor limba. Dacă aveți durere de dinți, fie sugeți un cuișor pe partea cu probleme, fie aplicați pe dintele respectiv un mic tampon de vată cu o picătură de ulei esențial de cuișoare pe el. Aceasta vă va ușura durerea până ce ajungeți la stomatolog și, totodată, vă va ajuta să vă păstrați gura curată datorită efectului antiseptic. Nu utilizați niciodată prea mult ulei esențial și nu-l lăsați prea mult în zona cu probleme, pentru că este posibil ca gingiile să înceapă să sufere. Pentru halitoză (mirosul urât al gurii) se poate prepara o apă de gură: fierbeți în apă timp de 5 minute câteva cuișoare, lăsați să se răcească, apoi adăugați câteva frunze de mentă și spălați-vă gura și faceți gargară cu lichidul strecurat.
Pentru dureri reumatice, amestecați 25 ml de ulei de ricin, 5 picături de ulei esențial de ienupăr, 5 picături de ulei de germeni de grâu și 5 picături de ulei esențial de cuișoare într-o sticlă de culoare închisă. Aplicați amestecul pe locul dureros și masați, apoi păstrați cald locul respectiv.
În medicina populară, pentru a activa travaliul după ce s-au simțit primele dureri se administra o infuzie de cuișoare, care putea, de asemenea, să ușureze și durerile.