Ulei esențial de PETITGRAIN
Citrus aurantium bigaradia
Uleiul esențial pur are un miros pătrunzător și proaspăt, aducând a portocală. Pentru utilizarea în parfumerie, uleiul esențial este adesea curățat de terpene și amestecat cu flori proaspete de portocală, dobândind astfe un parfum mult mai subtil și, astfel, poate înlocui uleiul esențial foarte scump de neroli, deoarece este mai bogat în acetat de linalil și în sesquiterpene.
Atenție: toate uleiurile din genul citrus sunt foarte dificil de păstrat, așa încât păstrați-le la întuneric, în sticle de culoare brună, cu dopurile bine închise. Cumpărați doar dacă sunt proaspete.
Utilizări
Proprietățile uleiului esențial de petitgrain sunt foarte asemănătoare uleiului esențial de neroli. Este un sedativ, un relaxant, un calmant și un tonic cardiac. Astfel, petitgrain poate fi folosit pentru a calma stările de anxietate, pentru a trata insomnia și pentru a ajuta pacienții să renunțe la sedative. Poate fi utilizat ca esență de baie, ca ulei pentru masaj și sub formă de ceai.
Pentru ceai, infuzați pur și simplu câteva frunze de portocal în apă clocotită, timp de 7 minute, apoi îndulciți cu miere. Preparat astfel, este un ceai foarte relaxant și, sub formă diluată, poate ajuta de asemenea pe copiii mici care au dureri sau colici sau care nu pot adormi.
Pentru a vă relaxa după o zi agitată sau după o călătorie lungă, faceți o baie caldă în care ați pus 10 picături de ulei esențial de petitgrain și apoi luați un ceai preparat ca mai sus.
Pentru a înlătura oboseala, preparați un ulei de masaj amestecând 10 ml de ulei de soia și 10 picături de ulei esențial de petitgrain. Masați în zona de jos a coloanei vertebrale, la ceafă, în zona plexului solar, la nivelul pieptului, stomacului, mâinile și picioarele. Acest amestec poate fi utilizat, de asemenea, și în cazul copiilor, dar folosind jumătate (5 picături) din cantitatea de petitgrain.
O soluție chiar și mai simplă pentru înlăturarea stării de oboseală, de tensiune sau nervozitate, este să cumpărați un portocal mic într-un ghiveci. Acesta va face flori și fructe, îl puteți admira și, dacă îl țineți lângă dumneavoastră, parfumul său poate acționa ca un calmant.