Ulei esențial de LEMN CU MIROS DE TRANDAFIR
Aniba rosaeodora
Parfumul lemnului cu miros de trandafir este foarte apreciat. Are note lemnoase, cu iz de mușchi de copac, florale, fiind asemănător cu uleiul esențial de trandafir. De asemenea, uleiul din lemn cu miros de trandafir este o bună bază, un fixativ natural, fiind mai gros și mai vâscos decât alte uleiuri esențiale și, astfel, este foarte folosit în parfumerie.
Constituenții principali: 70-80% linalol, fapt prețuit de producătorii de parfumuri mai multe decenii. Totuși, linalolul poate fi acum reprodus pe cale sintetică, astfel încât nu mai există scuze pentru utilizarea lemnului de copac. Evident, proprietățile terapeutice ale compusului sintetic nu vor fi aceleași, și nici mirosul, dar este de preferat distrugerii arborilor. Există, de asemenea, și alte surse de linalol: frunzele unei plante din Taiwan (numită Ho sau Shiu) produc un ulei cu 80-90% linalol. Alte uleiuri esențiale bogate în linalol sunt cel de bergamotă, coriandru, lavandă, lămâie, cimbru și ylang-ylang. Deși proprietățile terapeutice nu sunt identice, totuși, aceste uleiuri esențiale pot fi utilizate ca substitute.
Utilizări
Indienii din Amazon foloseau scoarța acestui copac în tratamente, datorită proprietăților ei medicinale și, într-adevăr, aceasta are o acțiune remarcabilă asupra pielii, ajutând în lupta împotriva ridurilor, vergeturilor și cicatricilor. Este un tonic prețios pentru piele și uleiul esențial poate fi folosit pentru pielea îmbătrânită (împreună cu uleiul esențial de trandafir o poate reîntineri) și pentru pielea care și-a pierdut tonusul sau a devenit flască după boală sau după pierderea în greutate.